Am dat peste un text semnat de Ileana Vulpescu, scriitoarea care, prin 198o, a început să ne încânte cu ştiutul best-seller, „Arta conversaţie”, în care zicea: „De când e lumea şi pământul, există o categorie sufletească de oameni […] pentru care banul e […] singura valoare în care cred […]. Şi cum omul, spre deosebire de animale, mănâncă mai mult decât pentru a-şi astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-şi astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-şi reproduce specia, ucide cu premeditare, fără să-şi mănânce prada, acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelşugat, e rapace, pentru că acumularea îi dă senzaţia de siguranţă şi de superioritate asupra altuia”.
Acum, apropiindu-se de nouă decenii de viaţă, scriitoarea sintetizează amar, cu o grozavă artă a rostirii adevărurilor, condiţia noastră umană cu evidente destrămări în miezul supravieţuirii. Iată, fără comentarii, câteva fragmente din mărturisirile sale… „Pământul, socot, este ori un loc de ispăşire ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii”… „Am trăit până la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism şi, din 199o, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulţime de nepoţei ai Kominternului. Bine, un bine pentru toată lumea, n-a fost niciodată-n România şi nicăieri pe Pământ. Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifllisului şi blenoragiei”…
„Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mănăstire. Că învăţământul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul”… „Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media… o păsărească de râs şi de plâns”…
