8 noiembrie 2024

Arome rafinate la primul Regal privat de vinuri din Bacău

Municipiul Bacău a găzduit, timp de trei zile, la sfârșitul săptămânii abia încheiate, prima ediție a expoziției private de vinuri „Moldavia Wine 2019”. A fost un veritabil festival al vinurilor, organizat de compania SITAEL Team în spațiul Restaurantului Decebal și a reunit 21 de expozanți – producători de vinuri, crame de renume și distribuitori. Între partenerii Moldavia Wine 2019 s-a numărat și Scaunul Cavaleresc Bacău al Ordinului European al Cavalerilor Vinului (OECV). Iar invitatul special al evenimentului a fost prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, de la Iași.

Manifestarea a fost salutată de Luminița Maricica Coșa – prefectul județului Bacău, de președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și de viceprimarul Constantin Scripăț. La deschiderea evenimentului au mai fost prezenți Freddy Abramovici – președintele Filialei Nord-Est a Uniunii Naționale a Patronatului Român, consilieri județeni și oameni de afaceri băcăuani.
A conferențiat prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, de la Iași, care a vorbit despre poziția industriei viticole în România, în raport industria similară din Uniunea Europeană și din lumea întreagă.
La Moldavia Wine 2019 au expus Casa COTNARI, Domeniile JIDVEI, Domeniile PANCIU, Crama AVEREȘTI, Strunga Winery, Crama Sâmburești, Vin de Măcin, Crama GITANA, Crama RĂTEȘTI, Crama Ștefănești, Crama Aramic, Crama LA SALINA, Crama 1000 de chipuri, Crama ROTENBERG, Crama GRAMMA, Crama Lechburg, Crama Trantu, Crama JELNA, Domeniile URLAȚI, Crama ȚIBU și AURVIN. Au fost organizate și patru standuri proprii cu produse tradiționale (produse din păstrăv de pe Valea Muntelui, de la familia Paliștan, lactate de la capre rasa Saanen, porc, curcan și berbecuț la proțap rumenite de Daniela și Nicu, din Mărgineni) și cu produse de artizanat, din ceară, de la familia Ghenade din Traian.



Vinuri pentru tinerii responsabili

Vinurile din expoziție au fost degustate de sute de băcăuani. Au fost vinuri noi, din soiuri renumite, obținute pe domenii viticole cunoscute și oferite de crame de renume. Casa Cotnari a venit cu o gamă de vinuri frizzante, precum Tămâioasa românească – un vin spumant dulce, Feteasca neagră – un vin spumant demisec și o Frâncușă. „Dar – am aflat de la Cătălin Panțiru, director zonal Horeca, reprezentantul Casei de Vinuri Cotnari – am adus și gama de vinuri Zaz, pe care vrem să o promovăm în rândul tinerilor preacuți și responsabili, să-i mutăm dinspre bere, dinspre whisky, să-i ducem ușor către vinuri. E un vin mai ușor, dar mai sprințar, mai fresh. Și etichetele sunt mai ochioase. E vin pentru tinerii între 25 până în 40 de ani, care nu sunt neapărat consumatori de vin”.

Aroma rafinată al Pelinului de mai

În standul Cramei Urlați l-a întâlnit pe somelierul Sorin Ailenei. Prezenta un vin foarte interesant, ZZPelin, un vin cu adaos de macerat din Pelin, un vin frizzante, digestiv, foarte bine echilibrat. „Este un vin recomandat pentru după-amiezile călduroase de vară, de preferință lângă o piscină, alături de domnișoare – ne-a spus somelierul. De altfel, vinul roze este creat special pentru ele. Celebrul artist francez Gallé a conceput chiar o sticlă în formă de femeie, iar noi celebrăm cu ZZPelin aceasta, pentru că acest vin ar trebui să te ducă pe cele mai înalte culmi. Acest vin vorbește de la sine, iar vinul care nu spune o poveste este doar un simplu produs alimentar”. Pentru bărbații care își doresc mai multă putere am văzut o Fetească neagră din gama Paganus, gama care oferă consumatorilor cele mai bune vinuri din fiecare an de producție.

Vinuri cu autografe pe etichete

La standul Domeniilor Țibu am stat de vorbă cu somelierul Răzvan Măgirescu. Domeniile Țibu sunt pe Dealul Vișanului, de lângă Iași. Poate și pe acest motiv, dar sigur și pentru calitatea vinului, pe eticheta unui vin Aligote sec de Țibu și-a pus autograful actorul Dorel Vișan. Dar crama este în negocieri avansate pentru un gest similar și cu Florin Piersic, pentru un vin Traminer.

Ce spun cunoscătorii

Băcăuanul Dan Mandrea a condus ani buni fosta societate Vinalcool. Un cunoscător în domeniu, deci nu-l puteam ocoli. „Astăzi – ne-a spus domnul Mandrea -, lumea are mai puțin cunoștință de arta producerii și consumării vinului. Este necesar ca oamenii să cunoască producătorii cei mai importanți de vinuri, calitățile vinului, dar și cum trebuie să bei și să apreciezi un pahar de vin. E o cultură și în acest domeniu. Din ce am degustat cu acest prilej, am apreciat foarte mult vinurile din Podgoria Panciu. Fosta Vinalcool Bacău a colaborat mult cu cei de la Panciu. Și vinurile de Cotnari sunt deosebite”. Moldavia Wine 2019, se poate spune, s-a bucurat cu atât mai mult de succes cu cât în aceeași perioadă în țară au mai avut loc evenimente similare, precum cele de la Constanța, Oradea și Brașov.

„Moldavia Wine este un târg de vinuri și de produse tradiționale. Am văzut în expoziție branduri cunoscute, dar puse la un loc au putut oferi vizitatorului cunoștințe în plus despre vinuri. Manifestarea este importantă și pentru producătorii de vinuri, dar și pentru cei care lucrează în restaurante și, în general, în Horeca, pentru că au putut face comparații între produse.”
Prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014