8 noiembrie 2024

Arme neletale, detinute in conditii ilegale, ridicate de politisti

La data de 17 iunie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat pentru depistarea persoanelor care nu respect prevederile regimului armelor și munițiilor.

În cadrul acțiunii a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Sascut, care deținea ilegal la domiciliu o armă neletala din categoria celor supuse autorizării.



De asemenea, polițiștii au depistat un oneștean de 40 de ani, care deține ilegal la domiciliu o armă neletală din categoria celor supuse autorizarii.

Polițiștii au stabilit că bărbatului de 40 de ani i-a fost anulat dreptul de port și folosire arme și munitii, însă acesta a refuzat să depuna arma la un armurier, in termenul legal.

Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar cele două arme au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014