La fiecare rundă de alegeri, există cel puțin un partid care descoperă apa caldă și se apucă să bage cărbuni difuzând ideea că electoratul său este unul „ales”, mai inteligent decât al celorlalți, mai muncitor, mai educat, mai cu gramatica acasă și cu toți dinții în gură. Este un exercițiu ieftin de marketing, dar care are efecte majore pentru că nu face altceva decât să construiască un narativ fals. Ideea nu este nouă, aduce beneficii celor care o pun în practică, în schimb produce multe pagube colaterale la nivelul bazelor democrației. Din păcate, maniera aceasta de campanie electorală nu este combătută nici de liderii politici, nici de ONG-uri și nici de intelectualii așa-zis elitiști, care, de fapt, se înghesuie să o promoveze. Perversitatea acestui instrument de marketing este că apelează la structurile inconștientului.
Omul, educat să vadă lumea în contraste de genul bine-rău, alb-negru, întuneric-lumină, cade în capcană. Și așa cum, cu secole în urmă adepții diferitelor credințe religioase se masacrau unii pe alții în ideea că zeul lor este mai puternic, mai bun sau chiar singurul existent, la fel se întâmplă și acum, cu legiuni întregi de electori fanatizați în ideea că politicianul pe care l-au ales ei este singurul valabil, unica speranță a națiunii și ca el nu mai există alții. E ca în certurile copiilor: „Tăticul meu e mai puternic și o să-l bată pe tăticul tău”. Iar tăticii stăteau la un șpriț împreună. Societatea noastră o să evolueze și o să devină una matură atunci când vom înceta să mai mușcăm din toate vrăjelile și să mai mergem după fentă.
Până la urmă, pot înțelege un om care votează pentru că a primit niște bani, niște alimente. Omul ăla a gândit rațional până la un punct. Dar nu vom ajunge nicăieri câtă vreme se votează abstracțiuni care nu pot fi măsurate sau, mai grav, sunt contrazise chiar de liderii politici. Că atunci când votezi pe cineva care condamnă corupția dar el însuși este corupt nu e o dovadă de inteligență politică, ci doar o dovadă că marketingul funcționează. Sau, în unele cazuri, de oportunism. Așa că, rămâne întrebarea: arieni sau aerieni?
