15 noiembrie 2024

Fotbal/ Campionatul Mondial

Argentina sau Franța?

Cea de-a 22-a ediție a Campionatului Mondial, găzduită de Qatar, își va desemna la finalul acestei săptămâni laureata, cu prilejul finalei dintre Argentina și Franța, programată duminică, de la ora 17.00 (TVR1), pe stadionul „Lusail”. Atât Argentina cât și Franța vizează al treilea titlu mondial din istorie, cu precizarea că reprezentativa cocoșului galic antrenată de Didier Deschamps se prezintă în calitate de campioană en-titre.

Argentina-Franța este și o finală care are la bază factorul M, și anume duelul dintre cei doi lideri de la națională și colegi la echipa de club, Paris Saint Germain: Lionel Messi și Kylian Mbappe. În vârstă de 35 de ani, Leo Messi a tractat echipa Argentinei la această ediție de Campionat Mondial, la care a bătut, în semifinala câștigată contra Croațiaei, nu mai puțin de patru recorduri.



Astfel, Messi a devenit cel mai bun marcator al Argentinei la Campionatele Mondiale, cu 11 reușite, cel mai bun pasator „alb-celest” la Mondiale, cu 11 assist-uri, primul fotbalist din istorie are a marcat și a dat pasă de gol în același meci în patru rânduri la Cupa Mondială și, în plus, l-a egalat pe germanul Lothar Matthaus la numărul de prezențe, 25, la turneele finale ale CM. Prin urmare, odată cu finala de duminică, starul argentinian va deveni fotbalistul cu cele mai multe jocuri all-time la un Mondial. Un singur titlu îi lipsește lui Messi: cel de campion mondial.

Titlu pe care-l deține, în schimb, coechipierul său de la PSG, Kylian Mbappe. Atacantul francez care va împlini 24 de ani la două zile după finala de duminică țintește dubla cu naționala Franței, alături de alți nouă „cocoși” învingători acum patru ani, în Rusia. „Pentru asta am venit în Qatar”, a declarat Mbappe, care a avut un mesaj emoționant și pentru un alt coechipier de la PSG, marocanul Achraf Hakimi, pe care l-a învins în semifinala de miercuri seara: „Nu fi trist, frate, toți sunt mândri de ceea ce ați reușit. Ați făcut istorie”. De văzut cum va fi scrisă următoarea pagină de istorie, duminică seara și care națională dintre Argentina și Franța va cuceri cel de-al treilea titlu mondial și, totodată, cecul de 42 de milioane de dolari. Sâmbătă, tot de la ora 17.00, este programată finala mică dintre Croația și Maroc.

Parcursul Argentinei la CM din Qatar: 1-2 cu Arabia Saudită, 2-0 cu Mexic, 2-0 cu Polonia (în grupe), 2-1 cu Australia (în „optimi”), 2-2, 4-3 la penalty-uri cu Olanda (în „sferturi”), 3-0 cu Croația (în semifinale).

Parcursul Franței la CN din Qatar: 4-1 cu Australia, 2-1 cu Danemarca, 0-1 cu Tunisia (în grupe), 3-1 cu Polonia (în „optimi”), 2-1 cu Anglia (în „sferturi”), 2-0 cu Maroc (în semifinale).




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014