22 decembrie 2024

* acestea se organizează pentru recuperarea materiei ce nu a putut fi accesată în învățământul online * sunt însă elevi care au ales să vină la școală, suplimentar, pentru a-și aprofunda cunoștințele

Aproape 7.000 de elevi băcăuani au ales orele remediale

2.629 de elevi din învățământul primar și 4.354 de elevi din învătământul gimnazial din școlile băcăunane s-au înscris în Programul național „Școală după școală” pentru a efectua ore remediale. Cei mai mulți, cum era de așteptat, sunt din mediul rural, urmare a faptului că nu au avut acces fie la dispozitive electronice, fie la internet, pentru a putea urma cursurile în sistem de educație online. Sunt însă și elevi, în special din școlile de la oraș, care au ales aceste ore remediale pentru aprofundarea cunoștințelor la diferite materii. Activităţile de învăţare remedială desfăşurate în cadrul programului naţional pilot „Şcoală după şcoală”, prestate de cadrele didactice, sunt plătite cu suma de 100 lei / oră, tarif brut.

În municipiul Bacău se organizează astfel de ore remediale la Colegiul „Vasile Alecsandri” (gimnaziu, 30 de elevi), Colegiul Național de Artă (gimnaziu, 31 de elevi), Colegiul Național Pedagogic (gimnaziu, 19 elevi), Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” (primar, 26 de elevi), Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” (gimnaziu, 17 elevi), Liceul Tehnologic „Petru Rareș” (primar, 12 elevi și gimnaziu, 16 elevi), Școala Gimnazială „Alecu Russo” (primar, 57 de elevi și gimnaziu, 62 de elevi), Școala Gimnazială „Al. I.Cuza” (gimnaziu, 12 elevi), Școala Gimnazială „Constantin Platon” (primar, 25 de elevi), Școala Gimnazială „Domnița Maria” (gimnazial, 34 de elevi), Școala Gimnazială „George Bacovia” (gimnaziu, 18 elevi), Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” (gimnaziu, 40 de elevi), Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (gimnaziu, 58 de elevi), Școala Gimnazială „Nicu Enea” (gimnaziu, 13 elevi), Școala Gimnazială „Octavian Voicu” (gimnaziu, 28 de elevi) și Școala Nr. 10 (gimnaziu, 14 elevi).



Programul naţional pilot „Şcoală după şcoală” este destinat elevilor din ciclurile primar şi gimnazial, de până la clasa a VIII-a inclusiv. Scopul principal este organizarea de activităţi remediale, atât pentru elevii care au nevoie să-şi sporească şansele de a accesa niveluri superioare de educaţie, precum şi pentru cei care se află în risc de abandon şcolar. Sunt eligibili elevii de până la clasa a VIII-a inclusiv, aflați în risc de părăsire timpurie a școlii și / sau în risc sau situație de eșec școlar, în special elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale, desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cum ar fi elevi romi, elevi din mediul rural, elevi cu dizabilități și elevi din comunitățile dezavantajate care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

  • Recomandarea oficială e să fie constituite grupe cu o medie de 12 elevi/grupă, organizarea a 20 de ore de activități remediale/lună/elev, cu prezență fizică în clasă și ca organizarea și susținerea activităților remediale trebuie să fie făcută de către cadre didactice calificate provenite din unitatea de învățământ care organizează programul sau din alte unități de învățământ.

Prof. Mariana Umbrărescu, directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”: „S-au înscris elevii din toate clasele a VIII- a, nu pentru că nu au avut acces la învățământul online, ci pentru că doresc să-și aprofundeze cunoștințele, mai ales că ei anul acesta, destul de complicat, au de susținut examenul de Evaluare Națională. Inițial s-au înscris mai puțini, iar apoi toți au dorit să facă aceste ore. După orele de clasă, iau o oră pauză și apoi revin la aceste ore remediale. Vor fi cinci ore pe săptămână, patru săptămâni pe lună, care se împart pe Limba română și Matematică. Orele se vor desfășura exact în clasele în care elevii fac și orele zilnice, din programa școlară.”

Prof. Iustin Antonie, directorul Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”: „Și noi lucram pe aceste ore remediale cu elevii claselor a VIII-a. Deja prezența este de 100%. La ora 13.00, rămân după programul de școală, în timpul săptămânii, iar, în luna martie, deocamdată, organizăm aceste ore și sâmbăta. Rocada o fac doar cadrele didactice. A fost dorința tuturor, atât a elevilor, cât și a profesorilor, să facem aceste ore remediale pentru aprofundarea cunoștințelor, întrucât ne dorim să avem rezultate bune și foarte bune la examenul de Evaluare Națională. Pe învățământul primar nu a fost nevoie să organizăm aceste ore. Ne-am confruntat cu situații de abandon școlar, câteva cazuri doar, însă la copii care au plecat cu părinții din țară.”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img