Bufonul este una dintre minunile dăruite de Dumnezeu. Mereu dezinvolt, el dansează pe marginea prăpăstiilor. În Evul Mediu, ca nebunprivilegiatal regelui, era autorizat să-i spună acestuia adevărul, luându-l în râs, fiind singurul care avea dreptul să-i șoptească (și) public tot ceea ce un om normal nu ar fi putut îndrăzni, fără grave consecințe punitive. Har Domnului, astăzi spiritul bufonului mai este încă viu și relativ tolerat, atunci când acesta este camuflat în postura humoristului/ satiristului. De pildă, cea mai vie reacție față de desființarea/ înmormântarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție am găsit-o sintetizată ca explicație la o caricatură din „Cațavencii”:
„Vai, ce plăcere, domnule președinte! Nu mă așteptam să veniți la înmormântare! Sunteți pentru dosarul cu alea două judecătoare care v-au favorizat, nu? Îl îngroapă de tânăr, săracul, n-avea nici 15 ani. Condoleanțe, dar să știți că și pe mine mă sfâșie tristețea. Țineți minte dosarul meu de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă? Acela care trebuia să-mi curme cariera? Tot acum îl îngroapă, bietul de el, cu tot cu probe și martori. Ce tragedie! Dumnezeu să-i ajute pe români!” Desigur, ați sesizat că personajele care-au angajat acest dialog gravid de moralitate sunt Klaus Werner Johannis și Laura Codruța Kövesi, concetățenii noștri cu știutele ranguri. În acest context, reluăm obsedanta întrebare: „E OK cu desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție?” E OK, zic eu, supărându-i pe mulți. E OK, întrucât ar fi trebuit înființată, în regim de reacție nucleară,și Secția de Investigare a Infracțiunilor din Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Apoi era musai să prindă viață Secția de Investigare a Infracțiunilor din Secția de Investigare a Infracțiunilor din Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Etc.
Pentru a înțelege și mai mult căror vremuri cumplite le suntem contemporani, amintim, în același registru de pandemie cruntă pe capul bietei morale, că la Suceava a fost arestat șeful Serviciului Permise și Înmatriculări. Ca în filmele cu bandiți, după nicio lună de la instalare, noul șef al aceluiași serviciu a fost „ridicat” de DNA. Vă imaginați câtă valoare morală și profesională au cei din „rezerva de cadre”, dacă trimiți în fotoliul dedulcirilor numai și numai hămesiți? Ne putem gândi și la faptul că poate nu există decât asemenea resurse? E cam de noaptea minții, dar… Un cotidian sucevean zice amar că serviciul cu pricina a fost ,,depopulat de funcționari corupți”, fiind necesară aducerea altora, ca să-l mențină în viață. De unde să-i aducem?…Pornind de la asemenea deranjuri morale majore, dacă aș avea privilegiul acordat bufonului medieval aș întreba: „Oare există resurse și pentru ființarea unui asemenea organism nepărtinitor, precum dorita Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție?”
Zilele trecute am citit un studiu grozav al regizorului Alexa Visarion, „Tandemul I&M”, un adevărat balsam pentru vânătăile sufletului, așezat sub auspiciile unui gând tragic al regretatului Lucian Pintilie: „Care este strategia de supravieţuire a unei comunităţi omeneşti într-o condiţie de catastrofe înlănţuite – de catastrofă perpetuă? Şi ce anume rămâne
valid dintr-o comunitate, dintr-o fiinţă omenească în momentul când încearcă săse adapteze apocalipsului – concedându-i statut de normalitate – când evenimentul stihial devine banal cotidian? Şi în general când anume băşcălia – iresponsabilitatea asumată, spiritul macabru al umorului, de care noi, românii, suntem atât de mândri, – încetează să mai fie un scut invulnerabil”… De când am citit aceste rânduri, am gustul amar al apocalipsei noastre cotidiene în care evenimentul stihial a devenit o banalitate…
