26 noiembrie 2024

APM Bacău lansează campania de combatere a ambroziei

APM Bacău reia demersul de combatere a buruienii ambrozia în contextul răspândirii alarmante a acestei plante invazive la nivel județean și național. Sesizările făcute de cetățeni care suferă de alergii la această plantă au fost confirmate de medicii alergologi, care au observat o creștere semnificativă a numărului de pacienți cu simptome de alergie la ambrozie.

Campania anuală, desfășurată la nivel național, are ca scop principal combaterea plantei Ambrosia Artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de „iarba pârloagelor”, și prevenirea răspândirii polenului până la finalul lunii octombrie. De asemenea, se urmărește reducerea rezervei de semințe pentru anii următori. Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente în România, având capacitatea de a se adapta la diverse condiții pedoclimatice. Aceasta crește în mod spontan pe terenuri părăsite, în special de-a lungul căilor ferate, drumurilor, lacurilor, în apropierea pădurilor, pe terenuri neîngrijite și lipsite de vegetație, în parcuri și grădini abandonate, pe șantierele de construcții și chiar în culturile agricole, cauzând pagube semnificative.



Potrivit prevederilor legale, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu ambrozia revine autorităților administrației publice locale, prin consilierii agricoli angajați sau persoanele desemnate de primari. Aceștia au obligația de a verifica anual terenurile din localitățile pe care le administrează și de a identifica proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde s-au depistat focare de infestare.

Pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia, se recomandă utilizarea unor metode precum cosirea repetată manuală sau mecanică, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea de arături adânci și discuiri pe terenurile agricole, precum și erbicidarea, în funcție de situație.

Autoritățile locale vor transmite somații în prealabil către proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, pe ale căror suprafețe s-au identificat focare de infestare. Aceste somații vor aduce la cunoștința acestora obligațiile legale și sancțiunile care vor fi aplicate în cazul nerespectării acestora.

Verificarea respectării obligațiilor de combatere a ambroziei și aplicarea sancțiunilor se va face de către o Comisie mixtă constituită prin ordin al Prefectului, conform prevederilor legale. Autoritățile administrației publice locale vor informa în timp util această comisie cu privire la situația proprietarilor care nu au luat măsurile necesare de combatere a buruienii.

Conform legislației în vigoare, controalele privind combaterea ambroziei se vor efectua de două ori pe an, în perioada 1-15 iulie și respectiv 16-31 iulie. Aceste controale vor viza atât perimetrul administrativ al localităților, cât și proprietarii, deținătorii și administratorii de terenuri, drumuri publice, căi ferate, cursuri de apă, lacuri, sisteme de irigații și bazine piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții care nu au respectat somațiile primite și nu au luat măsurile de combatere a ambroziei.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014