14 noiembrie 2024

Apicultorii pot cere sprijin de la stat

Apicultorii băcăuani pot depune cererile de intenție la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău, pentru a primi sprijin de la stat. Demersul trebuie făcut până cel târziu în data de 31 mai 2021. Ulterior, trebuie depusă și cererea de plată efectivă a subvențiilor.

Date fiind restricțiile sanitare determinate de pandemie, cererile de intenție, împreună cu documentele atașate cererii, pot fi scanate/fotografiate şi transmise la APIA, prin intermediul mijloacelor electronice, la adresa de e-mail a Centrului Județean, sau pot fi depuse la registratura Centrelor APIA. „Formularul cererii de intenţie, împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol, se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la secțiunea Măsuri de Piață-Apicultură-Anul 2021, sau este pus la dispoziția solicitanților, de către funcţionarii Centrelor APIA”, ne-au transmis reprezentanții lociali ai APIA.



Bani pentru remorci apicole/pavilioane sau accesorii apicole

Crescătorii de albine pot primi subvenții de la stat în cadrul Programului Naţional Apicol 2021, cererile de intenție putând fi depuse de către formele asociative apicole legal constituite, pentru „asistență tehnică”, și de către apicultorii independenți, deopotrivă, pentru achiziția de remorci apicole/pavilioane sau de accesorii apicole ș.a. Totodată, spijinul poate fi folosit și pentru tratamente (achiziţionarea de medicamente pentru tratarea bolilor) și decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.

Al doilea termen, în iulie

De reținut că numai stuparii care fac acest demers, de a depune cereri de intenție, până la sfârșitul lunii în curs, pot trece la etapa următoare, când se vor depune cererile de plătă efectivă a subvențiilor. Pentru aceasta, termenul final expiră pe 31 iulie 2021. „Menționăm că, oricare ar fi momentul depunerii cererii de plată, cu încadrarea în termenul limită, achitarea sprijinului financiar se va face de către APIA, după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură”, au precizat specialiștii APIA Bacău.

Zeci de beneficiari, în sezonul trecut

În sezonul trecut, la nivelul județului au fost depuse 61 cereri de către de apicultori, aceștia deținând 5.748 de familii albine. Din acest total, 58 de apicultori au primit banii, restul fiind respinși, tocmai din cauza numărului mare de beneficiari care au accesat programul. Prin urmare, sumele solicitate aferente achizițiilor efectuate pentru care au fost îndeplinite toate conditiile de eligibilitate au fost diminuate procentual cu încadrarea în plafonul alocat măsurii. Cert e că apicultorii declarați eligibili au încasat în total peste 265.000 de lei. Cei mai mulți bani au fost folosiți pentru combaterea agresorilor şi a bolilor – 84.137,94 de lei, și pentru susținerea stupăritului pastoral -160.154,07 lei. Restul banilor au fost alocați pentru repopularea șeptelului apicol – achiziţionarea de mătci şi/sau familii – 2.487,58 de lei și pentru analize fizico-chimice la miere – 8.353 lei.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014