17 noiembrie 2024

Apartamentele nelocuite – adevarate bombe imobiliare

Experienta de a locui intr-o scara de bloc unde jumatate din apartamente abandonate de proprietari se rezuma la un singur cuvânt: disconfort. Indiferent ca ai un apartament nelocuit deasupra, dedesubt sau in lateral, este clar ca pe timpul iernii este mai frig in casa pentru ca peretii sunt reci in lipsa unei surse de caldura permanente.

Un alt handicap este faptul ca pot ceda instalatiile sanitare sau conductele comune si nu se poate intra in locuinta. In alta ordine de idei, cheltuielile comune pe care trebuie sa le suporte proprietarul plecat se aduna in fisa de la intretinere, iar cel plecat nu contribuie niciodata la reparatiile care se impun in bloc.



„Este tare greu când nu ai cu cine discuta despre problemele care apar si tin de confortul tuturor. In blocul in care locuiesc, pe scara mea, din 20 de apartamente sunt libere 10. Se sparg tevi, curge apa necontrolat, au instalatiile defecte si nu poti sa tragi pe nimeni la raspundere. Anul trecut s-a fisurat o teava undeva intre plafonul dintre etajele II si III. La etajul II nu locuieste nimeni, iar la etajul III stau niste chiriasi care spuneau ca problema nu este de la ei, ca nu au apa in casa.

Pâna am gasit persoana care avea totusi cheie de la apartamentul nelocuit, au fost inundate toate apartamentele pâna la parter. Cine suporta pagubele in astfel de situatie?”, se intreaba Anca Ciuca, locatar.

Chiriasii au devastat locuintele

In majoritatea cazurilor, proprietarii apartamentelor nelocuite sunt plecati de ani de zile in strainatate. Unii dintre ei au facut marea greseala sa bage chiriasi in locuinte, iar multi s-au trezit ca le-au fost devastate locuintele.

„De la distanta nu poti sa ai control asupra chiriasilor. O vecina de-a mea le-a dat casa pe mâna unor tineri de vreo 24 de ani care spuneau ca vor sa se casatoreasca. I-au turnat femeii o poveste lacrimogena si s-au mutat in bloc. N-a durat mult fericirea, ca dupa ce vecina a plecat in strainatate au inceput petrecerile si scandalurile nocturne.

Au rupt parchetul, i-au demontat mobila, faceau betii si se bateau de la fete, politia era chemata aproape in fiecare seara si dupa vreo 3 luni au fugit fara sa plateasca datoriile la intretinere si chiria pe apartament. Nu i-au mai trebuit femeii chiriasi, iar de atunci apartamentul a ramas de izbeliste”, spune Gabriela Burtulea, locatara. Reclamatiile locatarilor ajung adesea la reprezentantii asociatiilor de proprietari.

„Intr-adevar, apartamentele nelocuite sunt o mare problema. De multe ori se intâmpla ca proprietarii sa nu lase locuintele in grija nimanui sau cei care au cheia apartamentului nu tin legatura cu seful de scara sau cu vreun vecin. Este important sa putem contacta pe cineva in cazul in care apar probleme tehnice. Se poate sparge o teava, trebuie inlocuita vreo conducta sau este vorba despre vreo inundatie. In astfel de situatii trebuie sa avem acces in locuinta”, declara Ioan Ceobanu, presedintele Asociatiei de proprietari nr. 92.

El spune ca in asociatia pe care o reprezinta, 20 la suta dintre apartamente sunt nelocuite.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014