Ce nervoși erau unii dintre noi, mai acu’ anu’, când niște extremiști ne-au barat drumul spre Schengen. Se agitau românii noștri, fluturând nervoși brațele, în aer, și jurând că n-o să mai alimenteze mașinile la pompele companiei pe jumătate deținută de o firmă austriacă. Mai zbierau unii că o să-și retragă banii din conturile cooperativei bancare austriece, anulându-și, totodată, vacanțele în Alpi.
Se mai ofticau nițel și pe firmele care, de 20 de ani și mai bine, ne taie, într-o veselie, pădurile, sau pe afacerile cu asigurări, de la noi, ale austriecilor. Și cam atât. O mare apă de ploaie. Un foc de paie care s-a stins înainte să se aprindă de-a binelea. Să fi înțeles românii că, la mijloc, sunt interese uriașe pe care, probabil (dar nu e sigur), le vom afla după ce va interveni declasificarea? Mă îndoiesc. Sau că am fost șantajați (și încă mai suntem), intimidați, păcăliți, la nivel înalt și foarte înalt? Că nu e vorba de nicio negociere politică, ci de interese financiare uriașe?
În fine. Cert este că firmele austriece (iar când zici Austria, spui Rusia, să ne înțelegem) fac bani cu ghiotura în România. Chiar și alte companii din state surori UE, unele subordonate Kremlinului. Cum? Păi, ia gândiți-vă unde ajung uriașele cantități de cereale ucrainiene care au trecut pe la noi (unele au și rămas, cu consecințe devastatoare pentru agricultorii noștri)? În niciun caz la africanii rupți de foame de care se tot îngrijorează ONU. Ci la fabricile de procesare europene, deținute de mari corporații, multe cu rădăcini chiar în … Austria.
Iar, când zici Austria, zici Rusia, se știe. Problema este că toate aceste produse finite, de panificație, ajung pe mesele noastre, ale românilor, în lipsa criminală a standardelor și a controalelor alimentare. Chit că se știu condițiile total neconforme în care se face agricultură în Ucraina.
Ați avut curiozitatea să vă uitați pe ambalajele produselor vândute în supermarket-urile de la noi? O să vedeți că multe sunt sunt făcute în UE, cu materie primă din Ucraina. Din păcate, nici unele dintre acestea n-ajung în farfuriile lui Nehammer și ale Ursulei van der Leyen.
Așadar, banii (nu doar ai austriecilor) sunt cei care ne opresc avântul spre Schengen, un deziderat care aș crede că va rămâne greu, dacă nu chiar imposibil, de îndeplinit, atât timp cât austriecii vor fi conduși de extremiști obraznici legați prin tuburi de venele putiniste sau câtă vreme România va mai avea de dat lapte multinaționalelor (să ne aducem aminte de cine exploatează off-shore rezerva de gaze din Marea Neagră). Și, evident, câtă vreme țara va fi condusă de coloane vertebrale care se vor tot înconvoia grețos în fața Bruxeless-ului.
Încă, îi mai așteptăm pe bărbații adevărați care să preia frâiele României, punându-i la treabă pe diplomații plătiți regește și pe oamenii serviciilor (reformate, desigur) care să-i supravegheze atent.
