Apa cu inghitituri mici si rare

Nu stiu care este situatia la altii, dar eu când ma gândesc si suport toate hachitele unei conducte de aductiune a apei in Bacau de la Caraboaia, ma apuca un dor de injurat, chiar inainte sa aud explicatiile celor care au montat conductele sau ale unora care le gestioneaza acum.

Cum hârtia nu suporta zicerile mele, o fac tare, dar in gând. Scriu, totusi, ca ceva nu este in regula, iar una dintre explicatii cum ca si fierul sau betonul se mai indoaie, se sparg, nu ma linisteste si nici nu cred ca o mai pot trece ca inventar.

A inghetat o mufa, a crapat la cotitura, o portiune de conducta este veche si mai cedeaza. Ce sa facem, asta-i situatia!, zic de fiecare data responsabilii de la CRAB. S-a intâmplat in 2008, in 2010, de doua ori in 2014, acum, in 2015, in ianuarie si mai, ca Bacaul sa ramâna fara apa, partial sau total, dimineata, la prânz, in weekend. Sa luam pe rând cauzele invocate.

Iarna, temperaturile scazute conduc la defectiuni pe conducta principala, ba un ventil, ba o imbinare etc. Un bun gospodar stie ce are de facut: in punctele sensibile ia masuri de prevenire. Care?, o sa ma intrebati.

Nu pot sa raspund, sunt la CRAB specialisti cu galoane (nu de apa) si salarii cu mult peste cel al presedintelui tarii, ce trebuie si pot raspunde, dar mai ales sa actioneze. Fiind companie de interes local, si Primaria Bacau poate si trebuie sa se implice, deoarece, fara apa, ramân locuitorii orasului pe care il pastoresc si carora le solicita voturile.

Si nu numai atât, dar, prin natura functiilor, raspund de sanatatea celor aproape 170.000 de oameni, cu domiciliul stabil sau flotanti. A doua scuza: portiuni de conducta vechi, care cedeaza la socurile din retea, are o rezolvare. Sau mai multe.

Bani sunt prin Europa, bani mai sunt si la companie, din profit si din majorarile dese de tarif (majorari cu un ritm ce depaseste numarul defectiunilor), cu un plan bine studiat, se poate demara o investitie de inlocuire a conductei naravase, care nu mai raspunde la comenzi. Daca tot stam si ne plângem, inventam scuze, ne cerem scuze, ne vom gasi in aceeasi situatie si la anul, si peste doi sau mai multi ani, iar rabdarea, oricâta am avea (cum zicea un bacauan), are, totusi, o limita. Suntem acolo.