9 noiembrie 2024

Anul succeselor. 274 de trofee și 535 de medalii pentru ADAMAS [Galerie foto]

Dans sportiv. O disciplină fabuloasă și extrem de atractivă. Ce-i drept, un sport mai puțin cunoscut în România, și asta din cauza faptului că este puțin promovat. Paradoxal, România are mai mulți campioni mondiali în acest sport, dar aceste informații nu prea au ajuns la public. În doar câteva cuvinte, tocmai din acest motiv, vom încerca să trecem în revistă istoria acestui sport, foarte pe scurt.

Numit cândva „dans de societate”, dansul sportiv a evoluat considerabil de la primul campionat mondial oficial, desfășurat acum mai bine de o sută de ani, la Paris, în 1909. Competiții de dans au început să fie organizate în anii ’20 în Marea Britanie, iar în timp au apărut forurile internaționale ce guvernează această activitate: WDSF (Federația Mondială de Dans Sportiv) pentru amatori și WDC (World Dance Council) pentru profesioniști.



În România fenomenul apare încă din anul 1980, dar mascat, deoarece nomenclatura vremurilor de odinioară nu permitea așa ceva. Federația Română de Dans Sportiv se înființează în anul 1991, obținând personalitatea juridică în anul 1995 și devine membră a Comitetului Olimpic Român în anul 1997. Fenomenul „dans sportiv” se răspândește rapid în toată țara, ajungând astăzi să fie în primele trei sporturi ca număr de sportivi legitimați, iar pe plan mondial să se bată de la egal la egal cu țările care au scris istorie în acest sport.

În Bacău, dansul sportiv a fost bine reprezentat încă din anii de după Revoluție, de-a lungul timpului existând mai multe cluburi care au adus satisfacții iubitorilor acestui sport din orașul nostru. În urmă cu 10 ani, a apărut timid un club mic, Dance Energy, care cu ambiție și muncă a început să crească. Din 2011, odată cu organizarea primei competiții, clubul și-a schimbat denumirea în ADAMAS, un nume ce astăzi este foarte cunoscut pe plan local, la nivel național și chiar internațional. Succesul a fost garantat de două axe de la care clubul băcăuan nu a făcut rabat. Calitate competițională și organizatorică. Astfel, CDS Adamas s-a făcut remarcat prin calitatea superioară a sportivilor în competiții, dar și prin organizarea de competiții internaționale ce au dus renumele plaiurilor băcăuane în lume.

Anul competițional 2018, care a coincis cu aniversarea de 10 ani a Clubului de Dans Sportiv Adamas, a fost unul fantastic. A fost anul în care sportivii de la Adamas și-au depășit toate performanțele reușind rezultate de excepție. Drept dovadă stau cele 274 de trofee și 535 de medalii cucerite în 31 de competiții naționale și internaționale. Nu știu dacă sunt multe sau puține, dar dacă adăugăm și cele trei titluri de campioni și două de vice-campioni naționali, plus celelate podiumuri obținute de sportivii băcăuani în competițiile naționale și internaționale, totuși înseamnă ceva. Și pentru a nu lăsa informația în vânt, vă facem cunoștință cu acești sportivi de top:

• perechea Sabin Buzdugan și Rebeca Tomiță, Campioni Naționali 2018 la clasă D, categorie de vârstă 10-11 ani.

• perechea Marian Lungu și Bianca Condopol, Campioni Naționali 2018 la clasă E categorie de vârstă 10-11 ani.

• perechea Alexandru Chirica și Cristiana Chiper, Campioni Naționali 2018 la clasă C Latino categorie de vârstă 19-35.
Alexandru și Cristiana sunt și Vice-Campioni Naționali la clasă C Standard, aceeași categorie de vârstă.

• perechea Matei Teodoru și Ramona Strîmbei, Vice-Campioni Naționali 2018 la clasa B Standard categorie de vârstă 14-15 ani.

Cum nu putem, din lipsă de spațiu, să-i enumerăm pe toți cei care au reușit rezultate încununate cu medalii de aur, argint, bronz și foarte multe trofee, vreau să-i asigurăm însă că cele mai bune gânduri ale noastre sunt îndreptate către ei. Cu toate acestea, nu putem trece mai departe fără să-i menținonăm pe cei care au muncit cu acești campioni, antrenorii care i-au dus pe cele mai înalte trepte ale podiumului: Romeo Tanasă, Camelia Tanasă, Cristi Sava, Cătălina Țampău, Florin Munteanu, Marian Haidău; dar și a celor care contribuie în cadrul clubului la descoperirea și inițiera începătorilor în acest sport: Cătălina Sava, Elena Palcău, Maria Renchez, Denisa Scripcaru și Florin Ștefănescu. Lor li se alătură și instructorii de la alte stiluri: Silviu Stoic, Alex Diaconu și Andreea Dobrea.

Remarcabil a fost în 2018 și evenimentul organizat de Clubul de Dans Sportiv Adamas, împreună cu Federația Română de Dans Sportiv – F.R.D.S. și Federația Mondială de specialitate – W.D.S.F., în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău. Vorbim aici, probabil, de cel mai important eveniment sportiv al anului în orașul nostru, Bacău Dance Open ediția a II-a, competiție în care au participat peste 1500 de sportivi de toate vârstele și de toate categoriile valorice. La competiția băcăuană, care s-a desfășurat între 1 și 3 iunie la Centrul de Afaceri și Expoziții, au evoluat sportivi din 15 țări, prestația acestora fiind evaluată de arbitrii internaționali din 11 țări (Rusia, Belarus, Ungaria, Italia, Israel, Bulgaria, Spania, Cehia, Irlanda, Germania și Republica Moldova) alături de alți 21 de jurați români. Aceștia nu au avut tocmai o misiune ușoară, nivelul competiției, așa cum au recunoscut oaspeții din străinătate, fiind unul foarte ridicat. De altfel, competițiile cu licențe W.D.S.F. au fost câștigate de favoriți. La categoria WDSF Adult Latin s-a impus perechea Guillem Pascal – Rosa Carne (Spania), numărul 7 mondial în clasamentul de ranking al W.D.S.F., iar la competiția similară, dar la secțiunea dansurilor standard, locul I a fost cucerit de perechea Alessandro Bosco – Laura Nolan (Irlanda), ocupanta locului 30 în clasamentul mondial. Pentru o mai bună înțelegere a clasamentului de ranking, este similarul clasamentului mondial în tenis, acolo unde Simona Halep este Nr.1 la feminin, în dansul sportiv locurile fiind ocupate de perechi, pe secțiuni, dansuri standard sau latino-americane sau la ambele secțiuni, pe categorii de vârstă.

„Suntem mulțumiți de faptul că această competiție s-a derulat în condiții foarte bune, lucru care ne-a fost confirmat de toți oaspeții noștri. Considerăm că am evoluat față de ediția de anul trecut iar acest fapt a fost reflectat de numărul mare de participanți, mai ales al celor din străinătate, aceștia fiind sportivi de top. Bacău Dance Open 2018 este o reușită a noastră, a echipei mele de la Adamas și a tuturor partenerilor noștri care ne-au susținut și cărora le mulțumim”, a declarat la încheierea evenimentului Romeo Tanasă, președintele Clubului Adamas, organizatorul Bacău Dance Open.

2018 s-a încheiat ca în fiecare an, cu un spectacol în care au evoluat toți practicanții de dans, de toate genurile, de la Academia de Dans Adamas Bacău. După programul pregătit de începători, sportivii de la performanță au oferit publicului un spectacol adaptat în pași de dans după celebra operă „Spărgătorul de nuci”, un spectacol așteptat și apreciat de toți cei care au fost prezenți în sala Teatrului de Vară „Radu Beligan”. La final, cei mai merituoși sportivi au fost premiați.

„A fost un an excepțional pentru noi. Am reușit în anul aniversării noastre să atingem noi borne pe linia performanței, sportivii noștri crescând foarte mult în calitate. Suntem mulțumiți că munca noastră este apreciată și recunoscută, iar sportivii noștri au devenit redutabili. Dedicăm toate reușitele noastre orașului nostru, pentru că noi ne-am ridicat de aici și am construit totul cu resursele noastre locale, și mă refer în primul rând la faptul că sportivii noștri sunt băcăuani, susținuți financiar de părinții lor. Și cu asta am spus tot”, a precizat antrenorul Romeo Tanasă.

Dansul sportiv, precum și alte ramuri din dans, sunt practicate la nivel larg la Academia de Dans Adamas din Bacău, cei mai mici dansatori având vârste de 4 ani, iar cei mai în vârstă… de 60 de ani. La nivel de performanță, cei mai tineri participanți în competiții au 5 ani și jumătate, iar seniorul clubului are aproape 50 de ani.
La bilanțul clubului pentru anul 2018 au fost luate în calcul doar distincțiile obținute în competițiile naționale și internaționale de dans sportiv, fără a lua în considerare alte mii de medalii obținute la alte discipline dansante din concursuri locale, județene și naționale.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014