În iudaism, Anul Nou începe toamna, mai exact, pe 1 şi 2 Tisrei, după calendarul evreiesc. Anul acesta, 1 Tisrei cade pe 30 septembrie, astfel încât, evreii băcăuani vor sărbători intrarea în Noul An, împreună, pe 30 septembrie, la Restaurantul Dumbrava. Ca o curiozitate, Anul Nou începe în luna Tisrei, care este cea de-a 7-a lună a calendarului (prima lună este Nisan, luna Pesahului (Paştele evreiesc).
Evreii au mai avut, în istoria multimilenară, şi alte 3 momente, denumite Anul Nou:
1 Nisan – Anul Nou al regilor (de numărătoare a anilor de domnie), 1 Elul- Anul Nou al zeciuelii la vite şi 15 Svat- Hamisha Asar Besvat – sau Anul Nou al Pomilor. Însă, actual, se consideră Anul Nou propriu- zis, la 1 Tisrei.
Anul Nou (Rosh Hashana sau începutul anului) are şi alte denumiri semnificative: Shabaton – Zi de sărbătoare solemnă; Yom Hazikaron – Ziua amintirii, când ne rugăm ca Dumnezeu să-şi amintească de noi, cu bine, în ziua judecăţii, Yom Terua – Ziua suflării din şofar sau Yom Hadin – Ziua Judecăţii Divine. Rosh Hashana este prima, din cele 10 zile “înfricoşătoare“ sau “de căinţă“ – “Aseret Yemei Tesuva“, perioada care se încheie la Yom Kipur – Ziua marii iertari şi când ni se stabileşte destinul, fiecăruia dintre noi, pentru anul care începe. Din acest motiv, Rosh Hashana este o sărbătoare solemnă.
Un obicei specific Anului Nou este suflarea din şofar (corn de berbec, animal sacrificat de Patriarhul Avraham, în locul fiului său Ithac). Se practică un număr de 100 de sunete specifice din şofar. Cândva, se sufla din şofar şi pentru chemarea la Templu, azi a rămas ca semnal de trezire a conştiinţei fiecărui evreu şi de avertizare pentru perioada celor 10 zile de căinţă.
Sinagoga este îmbrăcată în alb, participanţii la rugăciune sunt îmbrăcaţi în kitel alb, ca simbol al purităţii şi iertării de păcate.
Intrarea în Noul An se va face cu binecuvântarea pe aprinderea lumânărilor, kidushul ( sfinţirea) pe vin casher (corespunzător din punct de vedere ritual) şi binecuvântarea pe pâine şi miere (şi nu sare, ca în restul anului), efectuate de tinerii Emy Leibu, Raluca Boiangiu şi fraţii Alexandra şi David Gotesman.
Se obişnuieşte a se consuma felii de măr, înmuiate în miere şi alte alimente cu miere de albine, în speranţa unui An Nou bun şi dulce.
Corul Shalom al Comunităţii, dirijat de d-na Mariana Herman, va interpreta frumoase melodii evreieşti. Ca de obicei, ne vor fi alături prietenii nostri de la minorităţile italiană, germană, romă şi armeană, consilieri locali şi alte personalităţi. Meniul tradiţional va include salată de vinete, supă de pui, friptură de pui cu garnitura de cartofi şi chec de miere de albine .
Shana Tova Umetuka 5780! – Un An Nou bun şi dulce!
Leshana Tova Tikatevu – De Anul Nou, să avem o înscriere bună, în Cartea Vieţii!
Brif Hainrich, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bacău
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.