Mens sana in corpore sano, mintea se dezvoltă sănătos, într-un corp sănătos, ne-o confirmă în acest interviu Ovidiu Ciulină, antrenor de tenis la Asociația Club Sportiv ”Moldosport” Bacău, primul club privat de tenis din Bacău, cu o tradiție de 34 de ani. Un interviu realizat de elevi de la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, în care invitatul nostru vorbește despre arta tenisului și despre cum practicarea acestui sport formează caracterul unui copil.
”Tatăl meu m-a învățat arta tenisului”
Vlad Andrei Gumeniuc (clasa a VI-a): De ce ați ales să deveniți antrenor de tenis?
Ovidiu Ciulină: Am ales să devin antrenor de tenis dintr-o plăcere pe care o aveam să lucrez atât cu copiii, cât şi cu adulţii. Îmi plăcea să-i învăț, să-i ghidez pe drumul acesta al tenisului pentru că, atunci când îți alegi profesii care țin de lucrul cu copiii, și nu numai, trebuie să fie o alegere de vocație. Dacă nu îți place să-i înveți pe ceilalți sau să lucrezi cu copiii, este cam greu să fii antrenor. Deci alegerea mea a fost motivată de plăcerea pe care am avut-o să-i învăț pe ceilalți.
Vlad Andrei Gumeniuc: Cine v-a invățat arta tenisului?
Ovidiu Ciulină: Cineva spunea că tenisul e o catedrală a sporturilor, pentru că e un sport individual și e printre cele mai complexe sporturi pe care le poți practica. Cine m-a învățat? E din familie. Tatăl meu a fost jucător de tenis, și el antrenor la rândul lui, și a venit ca o consecință a ceea ce am văzut în familie. Am crescut în mediul acesta şi de mic am fost jucător, apoi antrenor. Deci, tatăl meu m-a învățat arta tenisului, dar apoi am avut și alți mentori, pe parcurs, care au definitivat procesul meu pedagogic în această carieră.
Vlad Andrei Gumeniuc: Din ce an sunteți antrenor de tenis?
Ovidiu Ciulină: Oficial sunt antrenor din 2009, de 15 ani, dar până atunci am mai antrenat când eram adolescent. Îmi plăcea să am grupe mai mici de copii, să fac jocuri şi să-i învăț tenisul prin prisma jocurilor.
Vlad Andrei Gumeniuc: În ce instituție predați tenis?
Ovidiu Ciulină: Avem clubul nostru privat, Asociația Club Sportiv“Moldosport” se numește. Noi suntem fondatorii primei școli private de tenis din Bacău. Tatăl meu a început în 1990, cu Tenis Club Bacău, și am continuat de-a lungul timpului, iar din 2011 ne-am transformat în Asociația Club Sportiv “Moldosport”. Deci suntem primul club privat de tenis din Bacău și avem o tradiție de 34 de ani.
Vlad Andrei Gumeniuc: Ce sfat le-ați da copiilor care practică tenisul?
Ovidiu Ciulină: Ca la orice activitate, la care vin din plăcere, îi sfătuiesc să se bucure de fiecare moment, pentru că ce a trecut nu mai poți repeta. Dacă nu te-ai bucurat la timpul potrivit de o oră de mișcare, de o oră de tenis sau de o oră de citit, nu știi dacă se va mai repeta și fiecare moment pe care ei îl petrec la antrenament trebuie să fie unul de bucurie. Nu spun asta în sensul de a fi distrați, nu confundăm o sală de sport sau un teren de tenis cu un loc de joacă, unde e o distracție care nu impune seriozitate, mă refer să se bucure, să le facă plăcere ceea ce fac.
”Tenisul este unul dintre sporturile care îți cresc speranța de viață și care poate fi practicat până la vârste înaintate”
Iulia Ciulpan (clasa a V-a): Cum ați ajuns la concluzia că tenisul este domeniul în care vreți să munciți și să vă perfecționați?
Ovidiu Ciulină: Cum spuneam anterior, cu tenisul am crescut de mic, tatăl meu fiind jucător de tenis, apoi antrenor, am urmat drumul firesc cu acest sport, am fost jucător și apoi am cochetat cu meseria de antrenor. Am văzut cum îmi este, mi-a plăcut foarte mult, am simțit că e o vocație, în sensul acesta și așa am descoperit domeniul în care vreau să muncesc, desi ”a munci” are o altă nuanță semantică, adică nu sugerează că ar fi ceva neapărat de plăcere, ci mai mult o obligație. Dar aici, în domeniul nostru, după cum spuneam, fiind vocațional, munca e o plăcere!
Iulia Ciulpan: Prin ce pași ați avut de trecut ca să deveniți antrenor de tenis?
Ovidiu Ciulină: Se dau niște examene de admitere la Școala Națională de Antrenori, o primă cerință este clasamentul ca sportiv, pe care l-ai avut, apoi ai probele teoretice, la anatomie, și apoi probă practică de joc. Dacă ai trecut cu o medie de la 8 în sus – când am dat eu media 8 era minimul, atunci pot să intri la Școala Națională de Antrenori, doi ani de zile, care e ca orice școală, facultate, cu ore, examene, module. La sfârșit, ai examen de licență scris, apoi mai ai lucrarea la practică, lucrarea de licență pe ramură sportivă și apoi ești antrenor.
Iulia Ciulpan: Ați jucat vreodată meciuri cu alte persoane sau pentru țară?
Ovidiu Ciulină: Cu alte persoane, da, sigur am jucat. Nici n-am mai numărat, sute poate chiar mii de meciuri. Nu am reprezentat țara, în tenis țara o reprezinți în loturile de Cupă Davis, dar am avut multe meciuri.
Iulia Ciulpan: Credeți că tenisul merită efortul învestit? Argumentați!
Ovidiu Ciulină: Da, asta e o întrebare foarte bună! Bravo, dacă tu ai pus întrebarea. Pentru că mulți se întreabă când se apucă de sport, inclusiv în cazul tenisului, dacă merită. Și ce înseamnă ”a merita”? Fie poți să ajungi să faci mare performanță în tenis și să fii în prima sută de jucători, unde câștigurile financiare sunt consistente sau, dacă nu reușești să fii în cei mai buni 100 de jucători din lume, ai alte oportunități. Este vorba de burse acordate la facultățile din străinătate, în special din America, în funcție de clasamentul pe care îl ai ca jucător de național, facultățile îți oferă un procent ca bursă din totalul costurilor pe an și dacă ai avut rezultate bune, cum costurile sunt foarte ridicate, o bursă poate acoperi o sumă care înseamnă amortizarea investițiilor ca jucător. Sau poți să joci în străinătate, în liga de echipe, unde ești plătit pentru fiecare meci şi poți să urmezi carieră în domeniul de antrenor. Beneficiile sunt multiple, dar contează să vedem obiectivul fiecăruia şi să îl înţeleagă. Oricum prima oară te apuci din plăcere și lași lucrurile să meargă în firescul lor, iar la final, vei culege și roadele sub o formă sau alta.
Iulia Ciulpan: Între ce vârste se încadrează copiii și adulții pe care îi antrenați?
Ovidiu Ciulină: Antrenăm copii de la 6 ani, până la adulți de 65+. Suntem patru antrenori la club şi acoperim atât partea de inițiere, partea de performanță, cât şi cea de agrement. Tenisul este unul dintre sporturile care îți cresc speranța de viață și care pot fi practicate până la vârste înaintate. De exemplu, cel mai în vârstă jucător de tenis de la noi, avea acum câțiva ani 94 de ani şi a murit între timp, dar în fiecare dimineață, se ducea și juca, lansa mingi la coș, juca cu loviturile de bază. Deci e un sport pe care poți să îl practici la o vârstă cât mai îndelungată. Spre deosebire de alte sporturi, nu ai așa multe accidentări din contactul fizic. Sunt unele accidentări care vin în anumite zone ale corpului, cum ar fi la genunchi sau la cot, dar în rest nu, tenisul de agrement e foarte prietenos cu corpul.
”Un sport individual te învață să îți asumi responsabilitatea”
Patrick Ilias Negurici (clasa a V-a): Cum a fost prima dumneavoastră lecție ca antrenor de tenis?
Ovidiu Ciulină: O intrebare foarte bună. Prima lecție care mi-a descoperit pasiunea pentru antrenorat, a fost o chimie instantă între mine și copiii pe care îi aveam şi a decurs foarte bine. Am văzut că ei erau la început un pic stânjeniți, stresați de contactul cu antrenorul, dar am terminat ora cu zâmbetul pe buze, bucuroși și ei și eu, că am avut acea oră. Și atunci mi-am dat seama că e un drum de parcurs.
Patrick Ilias Negurici: Ați avut vreo experiență rea în tenis?
Ovidiu Ciulină: Aici trebuie un pic definit ce înseamnă ”experiență rea”, pentru că, de multe ori, experiențele rele sunt oportunități de învățare. De exemplu, dacă vreau să dezvolt un jucător bun, atunci antrenamentele vor fi mai grele, mai intense, tocmai pentru că are potențial și vreau să-l fac mai bun, la fel și întâmplările pe care le avem și pe care am putea să le catalogăm ”rele” ele, de fapt, ne ajută să fim mai puternici, ca antrenori, ca jucători, de asta zic că trebuie definit ce inseamnă ”o experiență rea”.
Patrick Ilias Negurici: Ați avut, de exemplu, accidentări?
Ovidiu Ciulină: Accidentări, nu, mulțumesc lui Dumnezeu, n-am avut! Sunt câteva uzuri specifice pe care orice sport ți le dă, cum ar fi în tenis cele de coloană, dar prin masaj şi prin recuperare ele se țin sub control. În rest, nu au fost accidente care să pună capăt carierei, au fost în limita normalului.
Patrick Ilias Negurici: Care este relația dumneavoastră dintre profesor și elev?
Ovidiu Ciulină: Încerc să fac relația cât mai destinsă, dar depinde de vârsta și temperamental fiecărui copil. De exemplu, dacă un copil este foarte serios și speriat, noi încercăm să detensionăm atmosfera, printr-o glumă, prin diferite jocuri. Dacă alt copil vine și e foarte distrat, exuberant, nu poți să îl ții sub control, atunci trebuie să vedem câțiva pași de disciplină, pentu a-l aduce pe direcție. Nu mai putem să fim distractivi cu el, pentru că el e deja distractiv. Deci, în funcție de temperamentul copilului. Ştim că temperamentul nu poți să-l schimbi, dar caracterul, da. Şi aici intervine și rolul educatorului asupra caracterului, dar dacă nu te pliezi pe temperamentul unui copil, fiecare cu limbajul lui, poți să-l pierzi și atunci vina este a ta. Dacă un copil vine – și nu vorbesc neapărat de un copil, poate fi și un junior, un adolescent, un adult, de exemplu, dar rămânem la discuția despre copii și juniori, și el visează o mare de arene, contactul cu publicul, atunci observi că limbajul cu care ar trebui să te adresezi este unul extrovertit și îl ții în această direcţie încercând să-l înveți, nu-l aduci într-o rigiditate a indicațiilor tehnice, care poate să-l sperie. La fel şi invers, sunt copii foarte tehnici, care prind repede, care vor elemente punctuale ale jocului și atunci i le oferim. Aceasta e arta lucrului cu copiii, a profesorului: adaptarea în funcție de temperament, pentru a-i ajuta să dea tot ce e mai bun din ei.
Patrick Ilias Negurici: Cum v-a format caracterul și personalitatea alegerea tenisului?
Ovidiu Ciulină: Din nou o întrebare bună, pentru că tenisul e un sport individual, în care funcționează foarte mult legile probabilității. Ce înseamnă asta? Adică nimic nu este sigur, perfect și este vorba despre probabilități.
În ziua de astăzi, copiii, din cauza tehnologiei, vor ca lucrurile să se întâmple rapid, precis, perfect și fără efort. Daca eu vreau să intru pe telefon, să caut o informație, intru imediat, am găsit informația precis şi rapid. Același lucru se întâmplă și în tenis și de aici apar câteva probleme de adaptare la sport. Cum m-a format pe mine? Am văzut lucrurile mult mai statistic, să zic, în termeni de probabilități, în termeni de legea numerelor mari. De exemplu, sunt jucători de tenis care au câștigat doar 55% din meciuri în cariera lor și ei sunt legende. Ceea ce se percepe de către public este că ei au câștigat de fiecare dată și fiecare lovitură pe care au dat-o a fost una câștigătoare, ceea ce nu este așa. De asemenea, fiind un sport individual, pe lângă partea aceasta de a vedea lucrurile, din punctul de vedere al probabilităților, mai e o morală foarte importantă și anume asumarea responsabilității.
Singurul responsabil de un rezultat ești tu, nu te influențează arbitrul în tenis, ceilalți factori exteriori sunt la fel și pentru adversari, tu esti singurul responsabil pentru acțiunile tale. Și mai este o vorbă, de la un antrenor mare: „Scuzele n-au câștigat niciodată meciul”. Un sport individual te învață să îți asumi responsabilitatea, să vezi lucrurile obiectiv și să păstrezi distanța necesară față de ceea ce se întâmplă, adică să nu devii prea emoțional și să iei lucrurile personal, față de un sport de echipă, în care știi că dacă nu ești bine într-o zi, poți fi înlocuit sau sunt coechiperi care te ajută și nu se vede.
Tenisul, din punctul acesta de vedere, e foarte dur. Dacă nu ești într-o formă foarte bună, nu te simți bine într-o zi, nimeni nu te salvează. Tu ești singurul responsabil pentru ceea ce se întâmplă, iar când te duci într-un turneu, mii de kilometri în afară și ai emoțiile aferente, nu te simți foarte bine în ziua respectivă, plătești prețul, pierzi. Pentru că in tenis nu se poate termina egal un meci, e un câștigător și un pierzător, oricât de mult am vrea să eliminăm conceptul acesta de ”alb sau negru”, nu se poate. Cineva pierde, cineva câștigă și cine a pierdut are de plâns, e întreaga responsabilitate pe umerii săi. Deci responsabilitate și obiectivitate sunt lecțiile învățate în tenis.
Patrick Ilias Negurici: V-a încurajat cineva în arta tenisului?
Ovidiu Ciulină: Plecând de la tatăl meu, care m-a încurajat şi mi-a îndrumat pașii, până la cei din jur, la familia mea care mi-a oferit sprijinul necesar şi elevii mei care mi-au dat constant un feedback pozitiv pentru partea de antrenorat.
”Sportul readuce un pic echilibrul între corp și minte”
Andrei Prisacariu (clasa a VI-a): Care este cel mai interesant lucru atunci când predați tenis?
Ovidiu Ciulină: Cel mai interesant… este subiectul pe care-l avem în față, elevul pe care-l avem, felul cum receptează indicațiile noastre, felul în care se transformă sub mâinile noastre și asta ar fi ceea ce observăm noi la antrenamente. E interesant, pentru că… parcă Da Vinci a fost întrebat cum reușește să facă niște sculpturi atât de magnifice, frumoase și el a zis: ”Păi eu nu fac nimic, sculptura este în interiorul pietrei, eu doar o las să iasă la iveală”. Cam asta facem noi, asta înseamnă adaptarea la elev și e foarte interesant să vedem cu fiecare antrenament care trece, cum evoluează și cum se conturează marginile viitorului jucător.
Andrei Prisacariu: De unde vine pasiunea de a preda?
Ovidiu Ciulină: Aspectul didactic determină jucătorii să joace mai bine sau mai puțin bine. Sunt mai mulți factori care țin de talentul lor, dar dacă jucătorii joacă bine, aceştia au un staff, un antrenor, un sparring partner, adică cel cu care bate efectiv mingea, și dintre aceştia, antrenorul este cel care așază, ca la un puzzle, toate piesele, astfel încât să iasă imaginea de asamblu, care fixează antrenamentele, care specifică tema, intensitatea şi care coordonează, ca un regizor. Evident că la început joci cu copiii, iar pe măsură ce nivelul lor crește foarte mult, cerințele de antrenorat sau de coaching sunt mai complexe întrucât intervine și periodizarea antrenamentului, feedback-ul în timp real e mai complex, în sensul în care contează calitatea limbajului verbal și non verbal.
Andrei Prisacariu: Care este lucrul dumneavoastră preferat, ca antrenor, ce adorați să faceți cel mai mult?
Ovidiu Ciulină: Ce ne place să facem cel mai mult este să-i vedem cum se dezvoltă, dar punctual, să facem biochimie, pentru că aici luăm măsurători de sânge și vedem exact cum a fost transpus în corpul sportivului stimulul de intensitate pe care ni l-am propus. Noi avem măsurători specifice, biochimice și aici e provocarea cea mai mare, punctuală, a unui antrenor, să vedem cum răspunde corpul lui, prin analize de sânge în timp real.
Andrei Prisacariu: Care a fost persoana care v-a inspirat în tenis?
Ovidiu Ciulină: Greu de zis o persoană, pentru că fiecare inspiră pe partea lui specifică și încerci să iei de la fiecare cât mai mult. Așa îți formezi personalitatea ca antrenor și cunoștiințele și încerci să vezi mai multe variante. Deci sunt mai multe persoane.
Andrei Prisacariu: Admirați o personalitate națională sau internațională jucătoare de tenis?
Ovidiu Ciulină: Aici, din nou, se impune un pic a defini câteva lucruri, ce anume admiri. Ca un iubitor de sport poți să admiri rezultatele pe care un sportiv le are, poți să admiri unicitatea lui. Ca antrenor, eu admir jucătorii care sunt antrenabili, care propun un model ce poate fi reprodus și de ceilalți. În sensul ăsta, sunt și jucători de la noi care mi-au plăcut de-a lungul timpului și jucători internaționali. Depinde acum din ce punct de vedere vorbim. Ca antrenor, da, aș vrea să văd un jucător care are, în primul rând, cei 7 ani de acasă și are niște valori pe care le transmite și celorlalți pentru că un copil care se uită la un jucător mare încearcă să reproducă ceea ce vede la el, ca la o vedetă de cinema sau o vedetă de muzică, dar dacă nu are cele mai sănătoase principii, chiar dacă are rezultate, atunci modelul este discutabil. În primul rând vreau să văd modelul ca om: este un exemplu pentru ceilalți? Asta îmi doresc să văd la un jucător, pe lângă tehnică și rezultate.
Andrei Prisacariu: Care este atu-ul dumneavoastră ca antrenor?
Ovidiu Ciulină: Adaptarea la elevi, faptul că empatizez cu ei, relaționez foarte bine, avem niște generații de copii foarte buni și ne face plăcere să ne întâlnim cu fiecare dintre ei. Nu avem copii dificili, copii cu care să nu ne facă plăcere să lucrăm, copii care să nu fie bine crescuți. Dimpotrivă, și la tenis cred că media generală a copiilor, dacă ar fi s-o luăm după notele de la școală și de la examene, e undeva peste 9,70. Avem foarte mulți copii care sunt cu 10 pe linie și care reușesc să îmbine eficient și școala și activitatea sportivă. Îi admirăm pentru asta iar, într-un final, tenisul e un sport al elitelor. Aș putea să spun că așa a fost dintotdeauna, ce spuneam la început, că tenisul e o cadredrală a sportului, cum zicea cineva. Dar el a fost dezvoltat la curțile regale. Dacă facem un pic de istorie, se chema Jeu de paume, în Franța, şi era jucat numai de altețele regale. Apoi, treptat, a ajuns și la publicul larg, dar el își păstrează nota aceasta de noblețe şi atrage, fără să ne propunem noi în mod special, oameni dintr-o anumită categorie și este o plăcere pentru noi să fim într-o zonă atăt de elitistă a sportului.
Andrei Prisacariu: Ce beneficii poate aduce tenisul pentru cei care îl practică?
Ovidiu Ciulină: Alte beneficii, în afară de cele legate de viitor, cum am menționat la o întrebare precedentă, ar fi pentru sănătate, ca la orice sport. Latinii aveau un dicton, Mens sana in corpore sano, pentru că ei și-au dat seama că o minte sănătoasă nu poate fi decât într-un corp sănătos. În contextul de azi, în care copiii stau la școală mai mult decât stau adulții la serviciu, având efectiv activități intelectuale, asupra cărora nici noi, la o vârstă adultă, nu putem să ne concetrăm atât de mult, dar lor li se cere efortul acesta, ba chiar mai mult, după școală mai au şi alte pregătiri care accesează tot zona aceasta de concentrare, sportul este mai mult ca niciodata absolut necesar pentru ei. Sportul te resetează, readuce un pic echilibrul între corp și minte, pentru că ai nevoie ca inima să funcționeze și să se dezvolte normal, la fel și plămânii să se dezvolte, pentru că e perioada de dezvoltare a activităților motrice și a sistemului cardio – respirator și asta nu poți să faci stând zece ore pe scaun, cu capul într-o carte. Trebuie dozat efortul, trebuie să ai partea didactică și partea în care te recreezi. Trebuie să îți pui bazele unui corp sănătos, pentru că altfel, avem o vorbă: ”La ce bun să fii de zece pe linie și la facultate, dacă ești un adolescent bolnăvicios și ești viitorul client al spitalului?”. Trebuie să existe un echilibru în toate. Pe lângă beneficiul de sănătate este beneficiul experienței, pentru că nu mai ai în altă parte experiența brutală a asumării responsabilității și a rezultatului. Când transpunem copiii în tenis trebuie să fie mai maturi cu 5-6 ani, decât vârsta biologică pe care o au. Un exemplu: iei un copil de nouă ani, care e în clasa a III-a, clasa a II-a, e la doamna învățătoare și îl pui în teren, e 1 la 1 cu un adversar și el trebuie să joace, iar la final câștigă sau pierde. Și după cum spuneam, ”scuzele n-au câștigat niciodată meciuri” și deplina responsabilitate este a lui. Aici vedem la categoriile mici foarte mulți copii care sunt emoționali, care plâng, pentru că face parte din procesul lor de dezvoltare ca persoană. Deci există beneficiul de sănătate fizică, beneficiul de sănătate mentală, pentru că ai aceste experiențe, dar unii învață, alții nu, pentru unii sunt accesibile, pentru alții nu, pentru că nu pot să treacă mai departe. Iar celelalte beneficii sunt cele legate de oportunități de carieră, de viitor, tenisul deschide multe uși.
”Mai întâi, trebuie să clădeşti atletul şi apoi construieşti pe el sportivul specific”
Anastasia Ciulină (clasa a III-a): Aţi avut copii cu rezultate atât de bune încât să ajungă în ziare sau în articole publice? Cum s-au simţit?
Ovidiu Ciulină: Da, avem constant, aproape lunar, jucători care au rezultate foarte bune la competiţiile naţionale şi sunt publicate în presa locală sau mediatizate pe pagina noastră de Facebook. Cum s-au simţit? Cum se simt? Bucuroşi că le este recunoscută munca şi din drumul acesta lung pe care îl au de parcurs reprezintă un popas, unul în care îşi mai încarcă bateriile emoţionale, văzând că sunt apreciaţi.
Anastasia Ciulină: Pregătirea fizică individuală este importantă în sport? Ce rezultate aduce?
Ovidiu Ciulină: Pregătirea fizică este baza în orice sport. Mai întâi, trebuie să clădeşti atletul şi apoi construieşti pe el sportivul specific. Ca la o casă, prima oară faci fundaţia. Asta este pregătirea fizică. Și apoi începi să aşezi partea superioară sau etajele. Deci, pregătirea fizică e fundaţia pentru orice sportiv.
Anastasia Ciulină: În tenis sunt mai importante concursurile sau antrenamentele? De ce?
Ovidiu Ciulină: Ambele sunt importante, au proporţii diferite, în funcţie de vârstă, şi se ajustează odată cu înaintarea în nivelul de dezvoltare. De exemplu, un copil care abia se apucă, până în 10-11 ani, va avea mai multe antrenamente şi mai puţine concursuri, tocmai pentru a-şi dezvolta partea atletică şi tehnică a jocului. Iar, pe măsură ce se adaptează jocului, şi corpul copiilor este mai dezvoltat, informaţiile lor referitoare la tenis sunt mai dezvoltate, atunci pot juca în mai multe concursuri, decât în antrenamente.
Anastasia Ciulină: Familia dumneavoastră are un istoric sportiv? De cât timp?
Ovidiu Ciulină: Da, avem un istoric sportiv, am menţionat şi la celelalte întrebări, tatăl meu a jucat tenis de performanţă. În perioada grea, în care sportul avea foarte mulţi iubitori şi concurenţa era mare, a fost jucător de tenis, apoi a fost antrenor şi, din ’90, am pus bazele şcolii private de tenis din Bacău.
Anastasia Ciulină: De ce clubul la care antrenați se numeşte ”Moldosport”?
Ovidiu Ciulină: Am ales denumirea aceasta pentru identitatea zonei din care suntem noi – Moldova şi ”sport”, pentru că nu am vrut să îl rezumăm doar la tenis, ci să implice şi celelalte variabile care există în sport şi în dezvoltarea unui atlet. De asta am vrut să punem o denumire generală, care ne identifică mai bine.
Anastasia Ciulină: Tenisul este o distracţie sau o performanţă?
Ovidiu Ciulină: Depinde de obiectivul pe care tu îl vrei la început, depinde de vârsta pe care o ai, depinde cât de mult îţi place. Sunt copii care vin cu obiectiv de performanţă şi atunci e mai serios, sunt copii care vor să se relaxeze, să se aerisească după şcoală, şi atunci e mai distractiv, dar nu în sensul de distracţie care înseamnă superficialitate, sunt adulţi care îl joacă de plăcere chiar şi dacă merg în concursuri, depinde de obiectivul fiecăruia, de calităţile fiecărui jucător şi, în funcţie de ele, ne adaptăm structura antrenamentului.
Interviu realizat de Vlad Andrei Gumeniuc (clasa a VI-a), Iulia Ciulpan (clasa a V-a), Patrick Ilias Negurici (clasa a V-a), Andrei Prisacariu (clasa a VI-a) și Anastasia Ciulină (clasa a III-a), elevi la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof. coord. Laura Huiban
