Antonio Gatti – la trei luni de la deschidere

    În luna august, reduceri de până la 50%

    Au trecut mai bine de 3 luni de la deschiderea showroom-ului din Bacău, str. Turbinei nr.2, timp în care apreciem că lucrurile au evoluat foarte mult pentru Antonio Gatti, în special pe plan local. În această perioadă ne-am orientat preponderent spre desfacerea produselor prin intermediul magazinului deschis la poarta fabricii noastre, precum și spre segmentul de haine realizate la comandă.



    Faptul că magazinul a fost deschis chiar lângă fabrică ne-a conferit avantajul principal de a putea ajusta deîndată hainele pe care clienții le achiziționează, astfel încât să le vină că turnate. Ceea ce am observat – și ne bucură foarte mult – este faptul că băcăuanii aleg tot mai mult îmbrăcămintea bărbătească de înaltă calitate. În acest context, colaborarea cu DRAGO Biella, unul dintre cei mai renumiți producători de țesături pentru bărbați din lume, a reprezentat alegerea perfectă.

    Un alt aspect care credem că a fost apreciat de clienții noștri a fost cel legat de consilierea vestimentară pe care o oferim gratuit tuturor celor care ne trec pragul.
    Produsele noastre sunt în special orientate spre zonele de casual, business și ceremonie, iar pe aceste zone oferim ținute complete (smokinguri, costume, sacouri, pantaloni, pantofi, cămăși, cravate, papioane, butoni, jachete, tricouri etc.) Și pentru că am intrat în luna august, am redus prețurile cu până la 50% la o gamă foarte mare dintre produsele de la raft. Menționăm faptul că întrucât ne-am orientat mai mult spre offline, multe dintre produsele din magazin nu se regăsesc și în oferta de pe site-ul https://antoniogatti.ro/, motiv pentru care vă invităm să ne vizitați showroom-ul.

    Referitor la planurile de viitor pe termen scurt vă putem spune că în acest moment lucrăm cu pasiune pentru lansarea colecției de toamna-iarnă, colecție pe care o dorim a fi o surpriză foarte plăcută pentru toți clienții noștri.




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.