Antifeminism și emancipare

Urmând (și) referințe bibliografice ale Cristinei Tănase (http://tara-barsei.ro/wp-content/uploads…, ,,Mișcarea feministă reflectată în presa interbelică”), sugerăm câteva repere ale atitudinii față de femeie.

,,Femeia Modernă”, articolul din revista ,,Nihil Sine Deo” (nr. 9, 26 septembrie 1920), aruncă în suflete un portret bizar al femeilor care hotărăsc să desfășoare munci ,,specifice bărbatului”, dar și posibilitatea apariției unor consecințe sociale grave. Aceste femei ar putea dobândi trăsături fizice specifice bărbatului, renunțarea la dorința de a fi mamă ar provoca dezordine socială, morala creștină ar fi afectată, iar până la apariția… sexului neutru nu ar mai fi decât un singur pas. Suntem în perioada în care, împotriva unei mișcări feministe înfiripate, unii agită teorii cu privire la faptul că femeia are ,,capul și creierul mai mici decât bărbatul…”

În aceeași revistă (octombrie 1921), chiar o distinsă doamnă care vorbește despre ,,datoria femeei de astăzi” are rolul de coadă de topor a antifeminismului: „Unora dintre noi, cucoanele, ne-a mai venit un gust, de a cere drepturi. Foarte frumos! Dar înainte de a cere aceasta, să ne gândim puțin câtă bogăție și ce viață fericită era în trecut când: femeia săruta mâna bărbatului, la biserică, bărbatul sta înainte, caii îi conducea bărbatul și femeia sta în fundul trăsurei fără grije, mergea rățoiul înainte, pe vremuri și ce zicea bărbatul era sfânt și era bine cum nu e astăzi. Acum vrem drepturi. După ce bărbatul în bunătatea lui ne-a învățat și ne-a dat știință să trăim în lume, vrem să-i luăm și dreptul de conducere? Nu, dragele mele! Nu vă supărați! Să lăsăm grija bărbatului. El are puterea, el are tăria, lui i se cuvine conducerea”.

Revista ,,Ardealul” (,,Femeea funcționară”, februarie 1927) publică despre femeia-funcționar rânduri cu evidentă tentă denigratoare: ,,Printre cele care funcţionează azi în instituţiunile de stat, se găsesc prea puţine din cele cari își îndeplinesc cu adevărat atribuţiunile slujbei lor, pe când numărul cel mare îl formează – ele – protejatele și simpatiile diferiţilor «atotputernici ai zilei» și cari bazate pe puterea protectorilor lor, numai slujbă nu fac”. În revista ,,Femeia satelor” (ianuarie 1935), soțiilor le sunt oferite sfaturi ,,despre înțelegere”: „Ca să fie înțelegere în căsnicie, trebuie ca soţia – ea a intrat în casa soțului! – să caute să se apropie de el (….) să tacă, atunci când îi vine să se certe și să se opună la ceva, să (…) să facă pe placul soţului, chiar dacă pentru ea aceasta ar fi greu”.

Antifeminismul se manifestă, în ,,interbelic”, și în folclor. Iordache Golescu și Anton Pann au fost printre primii care au cules pilde, zicători, proverbe care au fost publicate de Iuliu Zane, începând cu 1912, în volumele ,,Proverbele românilor”. Multe dintre acestea se bucură și astăzi de ,,prețuire”: „Poale lungi și minte scurtă”, „Unde e muiere, nu mai are dracul nimic de făcut”, „Muierea după moarte dobândește minte”, ,, „Muierea te iubește, până ce altul găsește”… .

În alte civilizații, emanciparea feminină avea deja ceva… vechime. Să ne aducem aminte doar de un singur fragment din ,,O casă de păpuși”, piesa norvegianului Henrik Ibsen. Eram în anul 1879…

„HELMER: O, asta-i revoltător, trădezi îndatoririle cele mai sfinte.

NORA: Ce înțelegi prin îndatoririle cele mai sfinte?

HELMER: E trist că trebuie să ți le spun eu. Nu sunt acelea față de soț și de copii?

NORA: Mai am și altele, tot atât de sfinte.

HELMER: Nu mai ai. Care altele ar mai putea fi?

NORA: Îndatoririle față de mine însămi.

HELMER: Mai înainte de toate, ești soție și mamă. NORA: Nu mai cred în asta. Mai înainte de toate sunt om, întocmai ca și tine, sau cel puțin trebuie să încerc să fiu. Știu bine că cei mai mulți îți vor da dreptate ție, Torvald, pentru că așa scrie și în cărți. Dar eu nu mai vreau să țin socoteală de ce spun cei mai mulți și de ce scrie în cărți. Trebuie să gândesc singură și să-mi fac o concepție personală despre viață “ (vezi ,,Nora sau O casă de păpuși”, E.S.P.L.A., 1957).