Dintotdeauna am crezut ca intre oamenii care lucreaza intr-un anumit domeniu trebuie sa existe o solidaritate de breasla. Numai astfel acea breasla poate fi solida, respectabila, credibila in ochii celorlalti. Iar lucrurile acestea sunt cu atât mai importante, vitale chiar, când este vorba despre presa, a carei menire este sa fie o portavoce a celor multi in relatie cu Puterea, asigurând astfel sanatatea, igiena morala a mediului in care traim. Când presa nu-si mai pastreaza obiectivitatea si devine aservita intereselor de grup, când face pe fata partizanat politic si, mai rau, când e corupta si lacoma de putere, de avantaje materiale, atunci totul se transforma intr-un joc periculos. In care nu mai exista libertate de expresie, responsabilitate, deontologie profesionala, manifestarea spiritului civic. Exista, in schimb, oportunism, manipulare, servilism grosier, santaj pe scara mare. Vorba lui Pamfil Seicaru, „santajul si etajul”, e mai actuala ca oricând in originala noastra democratie. Si nu asta ma mira foarte tare, pentru ca in presa româneasca se sta de multa vreme cu cadavrul in casa. Situatia s-a acutizat insa la modul extrem si ma intristeaza peste poate faptul ca jurnalistii au ajuns sa se ameninte intre ei cu tribunalul, vezi razboiul dintre Antene si RTV. In loc sa-si faca meseria cu responsabilitate si onestitate, cu spirit critic, pastrându-se in opozitie fata de Putere, caci asta-i adevaratul rost al presei, jurnalistii deveniti vasali ai patronilor se incaiera intre ei, stirbind credibilitatea, si asa teribil de suferinda, a breslei.
Asta imi aminteste de spusele lui Marin Preda: „Nu e un secret pentru nimeni ca in sânul oricarei profesiuni se strecoara si oameni care iubesc nu atât profesiunea, cât avantajele ei. Când numarul acestor oameni depaseste un anumit procent, profesiunea respectiva se degradeaza”. Mi-e teama ca, din pacate pentru noi toti, pragul acesta despre care vorbea marele scriitor a fost cam fost demult depasit, iar anormalul a ajuns sa fie considerat normal. Ceea ce ma mâhneste foarte tare. Cu atât mai mult, cu cât eu imi iubesc si imi respect profesia.
