6 noiembrie 2024

Aniversare la Capul Bunei Speranțe

Scriitorul și profesorul băcăuan Doru Ciucescu și-a aniversat ziua de naștere, 30 aprilie, la Capul Bunei Speranțe, în Africa de Sud.

Împătimit călător prin lume, dar și autor al 22 de cărți de călătorie din peregrinările pe care le-a avut pe toate cele șapte continente, în 82 de țări, după 600.000 de kilometri parcurși pe căi aeriene și peste 12.000 de kilometri parcurși pe căi maritime, Doru Ciucescu a pornit, zilele trecute într-o nouă astfel de aventură. De această dată scriitorul băcăuan și-a propus să ajungă la Capul Bunei Speranțe, de unde să plece la Cascada Victoria, trecând prin Africa de Sud (Cape Town, Parcul Național Kruger, Panorama Route, Pretoria, Johannesburg), Zimbabwe (Victoria Falls) și, ca un bonus, Zambia (Livingstone). Astfel, numărul țărilor vizitate va ajunge la 82, din care 52 din afara Europei, iar numărul kilometrilor parcurși la 600.000.



La finalul acestei călătorii vom avea cu siguranță o nouă poveste de la neobositul „globe-trotter”, dar unul aparte, care face înconjurul lumii nu pe jos, ci cu avionul și cu vaporul.

Cea mai recentă carte a sa este „Pe urmele caravanelor, în Iordania”, din colecția „Călătorii în șapte continente”, apărută sub egida Editurii Rovimed, din Bacău. „Această carte – spune autorul – îmi consolidează poziția de cel mai prolific scriitor-călător pe șapte continente din literatura universală”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri