22 decembrie 2024

Aniversare in Laz: A ras si a muncit un secol

Oanea Dumitru s-a nascut in 1909, in catunul Laz din comuna Oncesti. Peste cateva zile, va implini 100 de ani, asa ca ii facem o vizita. Ne iese in intampinare, neasteptat de sprinten, si zambeste larg, bucuros de oaspeti. Nu la fel multumita e fiica lui, Maria, care a venit sa-i deretice. aDa, baietii au grija de mine, Bogdaproste, nu ma pot plange”, spune mos Dumitru, iar ochii albastri ii stralucesc vesel sub caciula grea, de miel. A adus pe lume sapte copii, cinci fete si doi baieti, dar acum mai are cinci. Din 1971, e vaduv.a aIn „43 am plecat la razboi, am ajuns pana la Cotul Donului, dar am scapat si m-am intors a casa, la copchii. Aveam doua fete atunci, pe Georgeta si pe Ileana, erau mici…” Casuta proaspat varuita, ghivecele cu muscate, din geam, soba de afara, in care trosneste focul, toate arata ca mos Dumitru iubeste ordinea. Si munca. Nu-i place sa stea degeaba: taie lemne, mesteca mamaliga, da graunte la gaini si se intoarce la poveste: aSunt vremuri bune, acuma as vrea, eu, sa traiesc! Daca o femeie face un baiet, statul ii da milioane. Pe vremuri, nu era asa. Eheee, daca as fi tanar!”, spune mosul, totusi, bucuros.

E gata cand se rupe ata!



Cum saa nu-i placa? Are televizor color si antena satelit, iar postasul ii aduce pensioara: aIau 1,9 milioane de la CAP si 2,5 de la veterani, fac patru milioane patru sute, nu-i asa?” Ia telecomanda si o indrepta spre aparat: aIaca, aici ma uit, la Favorit, iar seara, la stiri”. Vrea sa stie ce mai e prin politica si ce fac aastia” cu tara. In cealalta incapere, pe paturi, e azestrea”: perne albe, grase, cu colturile semete, cuverturi si plapume. aAstea or sa ramana in urma mea si le-or da de pomana!”. Nu se teme de moarte, dar se fereste sa o numeasca: aAcusi vine Aceea cu Coasa, ma astept, ca de-acum e vremea!” Vreau sa aflu cu orice chip secretul longevitatii lui, dar Mos Dumitru da din umeri: aNu stiu, e gata cand se rupe ata”.
[ad#stire] Nu exista niciun secret, confirma Maria: aA mancat de toate, si carne, si fasole, si branza, si slanina! N-a fost niciodata mofturos.” Mos Dumitru a dus-o greu, dar a privit senin spre viitor, punandu-si nadejdea in Dumnezeu. Duminica va implini 100 de ani, iar edilul Gh. Baban il anunta ca va veni la aniversare. Primaria ii va aduce un tort si ii va inmana titlul de cetatean de onoare al comunei Oncesti. Vor fi aici, in casuta din Laz, toti, fii si fiice, nepoti si stranepoti, ca sa-i spuna „La multi ani!”

Silvia Patrascanu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img