Primariile vor putea angaja cât de curând specialisti pe posturile ramase vacante în urma disponibilizarilor sau a demisiilor. Guvernul a decis saptamâna trecuta, prin ordonanta de urgenta, ca angajarile la stat sa fie reluate, dar doar pentru posturile unice, adica cele pentru care este nevoie de specialisti ale caror atributii nu pot fi preluate de colegi.
Decizia Guvernului permite angajari pe posturile unice în cazul autoritatilor locale care au salariati putini si întâmpina din aceasta cauza dificultati în desfasurarea activitatii si chiar blocaje. Cele mai avantajate sunt în acest caz primariile din mediul rural. „Cele mai folositoare angajari sunt cele de la nivelul unitatilor administrative locale, la primariile cu un numar foarte mic de angajati, pentru ca acolo compartimentul este format dintr-o singura persoana. In momentul in care angajatul respectiv ti-a plecat din diverse motive, dar cel mai probabil salarizarea, compartimentul a ramas descoperit, nefiind posibil transferul sarcinilor de serviciu. Celalalt angajat nu are studiile corespunzatoare postului respectiv. Cred ca este un pas facut catre aceste primarii”, a declarat Angela Bogea, director executiv resurse umane la Consiliul Judetean Bacau.
„Sa vina si banii”
Primarii din mediul rural recunosc ca au nevoie de angajati, dar se intreaba retoric daca vor gasi oameni cu studii superioare dornici sa lucreze intr-o primarie din mediul rural si vor veni banii pentru noii salariati. „Imi lipseste un referent pe probleme de urbanism care este absolut necesar. Postul este vacant de doi ani, iar daca va fi posibil, voi angaja. Am nevoie si de un referent pe probleme de asistenta sociala. Fiind printre comunele cele mai sarace si mai ales cu schimbarile la ajutoarele sociale, am nevoie de un om”, recunoaste Valentin Mârzac, primarul comunei Colonesti (PSD), care se gândeste insa de unde va aduce specialistii pe care ii solicita postul. „Daca trebuie sa fie persoane cu studii superioare este foarte greu. La salariile care sunt in primarie, nu cred ca vine cineva la 50 de kilometri de oras ca sa lucreze aici”, a mai adaugat edilul. „Fac angajari doar daca am bani. Se deblocheaza degeaba daca nu vin si banii”, a replicat scurt primarul din Odobesti, Ionel Galatanu (PDL).
La CJ nu s-au facut calcule
Oficialii din Consiliul Judetean nu s-au apucat de calcule. Din organigrama lipsesc insa peste 60 de posturi. „Vom vedea daca ordonanta se aplica si institutiei noastre. Daca ne regasim in cadrul legislativ, vom ocupa posturile care sunt vacante”, a mai spus Angela Bogea. La Primaria Municipiului Bacau, in schimb, institutie din care au plecat aproximativ 240 de functionari, se poate face o singura angajare – sef serviciu investitii. „Aceasta ordonanta nu rezolva problema decât intr-o foarte mica masura. Sa nu uitam ca ea vine dupa ce, printr-o alta decizie, sute de oameni au fost trimisi in somaj, iar noi am fost nevoiti sa regândim organigrama. In acest moment, la Primaria Municipiului Bacau exista doar un post de acest tip, acela de sef serviciu”, a declarat si Ionut Tomescu, purtator de cuvânt Primaria Bacau. Potrivit aceleiasi ordonante, pentru aprobarea unei angajari în administratia publica locala, vor fi cumulate toate posturile vacantate la nivel judetean, iar prioritate la angajare vor avea posturile unice. În plus, daca un compartiment are numai posturi vacante, un loc va fi considerat unic si va putea fi ocupat. Daca o primarie are posturi unice vacante si doreste sa le ocupe, primarul va argumenta si va solicita prefectului sa înceapa procedura, respectiv sa primeasca avizul favorabil de la Guvern. Dupa acest pas, respectiva primarie va putea organiza concurs si aproba ocuparea postului. Totusi, la nivel national, se va pastra regula potrivit careia la sapte persoane care pleaca din sistem, se poate angaja una singura. (N.T.)