25 octombrie 2024
Actualitate Ancheta si sanctiuni dupa accidentul de la Buhusi ...

Ancheta si sanctiuni dupa accidentul de la Buhusi



Directia de Sanatate Publica Bacau (DSP) a finalizat ancheta in cazul accidentului rutier care a avut loc la Buhusi, in noaptea de 2 ianuarie. Acesta s-a soldat cu decesul unui copil de trei ani si trei luni si a mamei lui, o tanara de 22 de ani. Pe scurt, tragedia a fost urmarea unei curse intre doua masini conduse de soferi care consumasera bauturi alcoolice. Intrecerea s-a sfarsit intr-un copac. Initial, ranitii au ajuns la Spitalul Orasenesc Buhusi. De acolo, au fost transferati la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. La cateva minute de la sosire, copilul a decedat. In ciuda eforturilor medicilor, mama acestuia a rezistat doar pana a doua zi. Ecoul acestui accident a ajuns pana la Bucuresti. Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, a solicitat conducerii Serviciului Judetean de Ambulanta explicatii cu privire la modul in care s-a actionat dupa primirea apelului de la locul accidentului. „Am declansat si noi o ancheta, ne-a declarat dr. Mihaela Popescu, directorul DSP Bacau. Am luat legatura cu spitalele implicate, SJA si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU). Conform datelor primite de la ISU, echipa acestuia a ajuns la locul accidentului in 31 de minute, in conditii grele de drum”. Si echipajele SAJ au raspuns in timp util solicitarii. Potrivit concluziilor anchetei de la DSP, au fost insa si greseli. Desi conducerea Spitalului Orasenesc Buhusi considera ca echipa de garda a procedat corect, comisia de ancheta de la DSP a stabilit ca aceasta se face vinovata de faptul ca nu a comunicat telefonic la SJU transferul pacientilor. „Aceasta este procedura, pentru ca medicii sa fie pregatiti, nu sa se piarda timp pana coboara doctorul din sectie la Urgente, a explicat Mihaela Popescu. Chiar daca pacientul ar fi decedat oricum, trebuie respectate normele”. Depasiti de gravitatea evenimentului, cei de la Substatia Buhusi a SJA au solicitat ajutor de la Bacau. Ambulanta trimisa de la Bacau nu avea echipaj cu medic. aCei vinovati vor fi sanctionati administrativ corespunzator de catre managerul SJA, a mai spus directorul DSP. Conform unui ordin al Ministerului Sanatatii, ar fi trebuit sa se ceara de la Bacau sprijinul unui echipaj medical avansat. SJA a solicitat si punctul de vedere al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania in ce priveste corectitudinea manevrelor de asigurare a asistentei medicale de urgenta a echipajelor de pe cele doua ambulante”. Pana la inchiderea editiei, DSP nu intrase in posesia raportului medico-legal solicitat medicilor din SJU, neavand astfel pozitia oficiala a Serviciului de Medicina Legala. „Chiar daca pacientii nu au avut nicio sansa de supravietuire, abaterile de la procedura vor fi pedepsite”, a dat asigurari directorul DSP. In cazul soferilor vinovati de producerea accidentului, se va pronunta instanta.

Doina Mincu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img