Ultima zi de vară calendaristică ne permite să facem câteva consideraţii sintetice asupra specificului meteo al acestui îndrăgit anotimp:
Din punct de vedere termic, vara 2022 a fost o vară călduroasă, peste normele climatologice, prin cele 39 de zile tropicale (cu T > 30 ˚C) şi 41 zile de vară (cu T > 25 ˚C), care însumează 87% din numărul de zile ale perioadei. Am avut parte de o singură zi caniculară, 30 iunie, când s-au înregistrat 36,0 ˚C. Din acest punct de vedere, vara 2022 nu se remarcă prin valori termice extreme, specifice, spre exemplu, anilor 2007, 2012 sau 2017 (fig.1). Constanţa valorilor zilnice maxime de peste 25 ˚C a fost rar întreruptă prin câteva zile răcoroase, intermezzo binevenit pentru citadini (23,7˚C pe 11 iulie, 21,8 ˚C pe 10 august ş.a.).
Fig.1: Temperaturi maxime înregistrate la staţia meteo Bacău în perioada 2000-2022
Prin numărul de zile tropicale (8 în iunie, 17 în iulie şi 14 în luna august), vara acestui an urmează trendul ultimelor două decenii caracterizate printr-o creştere semnificativă, de peste două săptămâni, în comparaţie cu deceniul 9 (fig. 2). Se remarcă prin persistenţă, evoluţie timpurie şi starea de disconfort creată (prin combinarea temperaturilor mari cu o umiditate ridicată a aerului) primul val de căldură, manifestat în Bacău în intervalul 27 iunie – 6 iulie.
Au urmat alte două perioade cu temperaturi de peste 30 ˚C, 19-24 iulie şi 19-29 august (aici cu o mică coborâre a mercurului la 29,8 ˚C, pe 22 august), valuri de căldură care, sub catalizatorul efectului de insulă termică urbană, au generat în cartierele centrale şi pericentrale un disconfort termic ridicat şi pe timpul nopţii.
Fig.2: Numărul de zile tropicale înregistrate la staţia meteo Bacău în lunile de vară (1989-2022)
Cele mai scăzute temperaturi care s-au înregistrat au fost de 9,6 ˚C în iunie (ziua 22), 8,3 ˚C (ziua 13) şi 13,2 ˚C în august (ziua 26).
Din punct de vedere pluviometric, cele trei luni de vară au însumat 180,7 l/mp, cu aproape 50 l/mp mai puţin decât valorile multianuale ale perioadei 1901-2000. Ultimele ploi înregistrate la final de august maschează însă regimul puternic deficitar al verii din perspectivă agrometeorologică, precipitaţiile foarte reduse cantitativ din luna iulie, combinat cu primăvara secetoasă determinând gravele probleme de susţinere a culturilor agricole, cu efecte vizibile asupra producţiilor obţinute la majoritatea plantelor de cultură.
Regimul puviometric atipic al acestei veri, caracterizat prin cantităţi reduse de precipitaţii la intervale mari de timp explică de ce, contrar percepţiei generale, vara acestui an ocupă poziţia a şasea în topul celor mai secetoase veri din ultimele două decenii (fig. 3).
Fig.3: Precipitaţii înregistrateîn lunile de vară în municipiul Bacău (2000-2022)
Fenomenul de secetă este mai vizibil luând în calcul primele 8 luni ale anului (fig. 4). Cu cei 291,6 l/mp acumulaţi, anul 2022 reprezintă al doilea cel mai secetos an, după anul 2015, din perioada celor 23 de ani analizaţi.
Fig. 4: Precipitaţiile lunare înregistrate în primele 8 luni ale anului 2022 la staţia meteo Bacău.
S-au înregistrat 18 zile cu precipitaţii de peste 1 l/mp, ploile fiind din păcate modeste cantitativ (1-5 l/mp) (fig. 5).
Fig. 5: Climogramele celor trei luni de vară pentru staţia meteo Bacău (sursa: meteomanz.com)
Se remarcă cele două zile din preajma sărbătorii Rusaliilor (11-12 iunie), care, prin valorile înregistrate (57 l şi respectiv 21 l), au reprezentat nu mai puţin de 43% din cantitatea totală de precipitaţii înregistrată pe parcursul verii. Cu valori de peste 10 l/mp se mai pot lăuda doar trei zile de la finalul sezonului cald (18, 22 şi 23 august), exemplificând regimul pluviometric deficitar de care aminteam. Ca un aspect pozitiv al verii 2022, se remarcă lipsa altor hazarduri specifice sezonului cald (grindină, vijelii, fenomene orajoase etc) care ar fi condus, alături de secetă, la accentuarea pierderilor de recoltă.
Prof. Lucian Şerban
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.