Analiză bursa cerealelor AgroGo: evoluţie preţ floarea soarelui

Anul trecut România a fost campioană în Uniunea Europeană la suprafaţa cultivată de floarea soarelui. Anul 2017 se anunţă a fi şi el unul bun, cu o suprafaţă însemânţată mare şi cu producţii care se anunţă relativ bune. În aceste condiții prețul acestei oleaginoase devine de mare interes.

De altfel, în anul 2016, după participarea la cel mai mare târg de agricultură din România, reprezentanții AgroGo au aflat de la mulți fermieri despre dificultatea de a avea prețuri de referință pentru semințe de floarea soarelui. Astfel AgroGo a început atunci să caute surse de prețuri și au fost găsite prețuri bursiere din Ungaria și câțiva traderi parteneri din România care oferă informații regulat.



Acum putem să vedem cum au evoluat prețurile la floarea soarelui din iarna de anul trecut până azi. De exemplu la bursa din Budapesta prețurile au scăzut simițitor pe măsură ce se apropie perioada de recoltare, iar în ultima perioadă fluctuațiile de preț au fost destul de mici (la fel și volumele tranzacționate), stabilizându-se la valoarea de 1450 RON/t:

La noi în ţară, preţurile raportate de către traderii parteneri ai AgroGo la sfârşit de August pentru portul Constanța sunt şi ele în uşoară scădere, în jurul valorii de 1350 lei/tonă (atenţie, preţ CPT, deci cu livrare în Constanţa). Dinamica prețurilor din Constanța este însă diferita de cea de la bursa maghiară, în România începând să apară schimbări mai dese ale prețului oferit.

În piața online AgroGo, în luna August, prețul oferit de către unii procesatori (fabrici de ulei) din vestul ţării pentru cumpărare seminţe de floarea soarelui a fost de 1275 RON/t.

De ce a scăzut preţul seminţelor în ultima perioadă? Printre motivele care au determinat scăderea preţului din ultimele luni pot fi scăderea preţului la uleiul de floarea soarelui (preţurile monitorizate de AgroGo pentru uleiul de floarea soarelui din portul Rotterdam şi din golful Mexic scăzând în ultima perioadă), producţia mare prognozată pentru Rusia şi Ucraina în ultimele rapoarte USDA (cea mai respectată autoritate la nivel mondial pentru statistici în domeniul agriculturii) şi nu în ultimul rând sezonaliatea preţului.