15 noiembrie 2024

ANALIZĂ AgroGo: Evoluția prețului la grâu, rapiță și orz în perioada recoltării în 2018

Ne apropiem de finalul perioadei de recoltare la orz, rapiță și grâu.

Astfel, fie că recolta e deja stocată, fie că e încă în câmp, merită să analizăm ce valoare (monetară) are ea acum și cum ne situăm față de anul trecut.



Veștile sunt și bune și rele, depinde de produs, Dar să intrăm puțin mai în detalii, luându-le pe rând, în ordinea recoltării:

Orzul: În acest an orzul e produsul care iese în evidență, nu pentru că ar avea o valoare mai mare decât produsele concurente, ci datorită evoluției prețului la orz. Valoarea curentă a orzului, în oferte primite de la traderi parteneri din Constanța, este de 740 lei/tonă (livrat în Constanța), în creștere cu 110 lei/tonă față de aceeași perioadă a anului trecut.

Rapița: Față de anul trecut, prețul rapiței a scăzut în acest sezon (cu aprox. 90 lei/tonă), ajungând acum la bursa MATIF Paris la valoarea de 1676 lei/tonă iar livrat în Constanța, oferte sunt în jurul valorii de 1630 lei/tonă (CPT Constanța). În ciuda acestei scăderi, dacă fermierii au reușit să obțină o producție relativ bună la hectar, rapița rămâne un produs profitabil și în acest an.

Grâul (de panificație): Dacă la produsele amintite mai sus am avut parte de o creștere semnificativă a prețului (orz), respectiv o scădere (cazul rapiței), la grâu diferența prețului față de aceeași perioadă din anul trecut nu e așa de mare. Prețul oferit de anumiți traderi din Constanța ajunge acum la 758 lei/tonă (livrat la Constanța), cu 25 de lei mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Prețul grâului la marile burse (MATIF Paris sau CME Chicago) este pe un ușor trend ascendent, pe baza ultimelor informații oferite în raportul USDA pe luna Iulie, care prognozează producție, exporturi și stocuri în ușoară scădere pentru viitorul sezon (2018/2019) la grâu.

În concluzie, în funcție de culturile preponderente din cadrul fermelor, fermierii pot resimții creșteri de venituri (per tonă) față de anul trecut (dacă au mers pe mâna orzului și a grâului) sau scăderi (în cazul rapiței). Partea bună este însă că și în cazul în care au mizat pe rapiță (singurul produs din cele 3, care are preț în scădere), prețul este suficient de bun pentru a le putea aduce profit. Pentru cei care decid să nu vândă recolta acum, râmăne să urmărim evoluția prețului atât în piața fizică cât și în contractele futures de pe burse.

Sursa: www.agrogo.ro




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014