15 ianuarie 2025

An nou, masuri tranzitorii in scoli

Noutati legislative in Legea Educatiei Nationale

A inceput un nou an scolar, 2011-2012, dar cu modificari legislative majore in sistemul de educatie. Asta mai ales ca tot de acum se aplica si prevederile noii Legi a Educatiei Nationale 1/2011. Examenele nationale vor avea un nou format, elevii navetisti vor fi ajutati, iar din doi in doi ani se vor organiza evaluari. Astea sunt doar cateva din noile schimbari.

Ministerul Educatiei a emis deja un prim ordin in aplicarea noii Legi a Educatiei. Acesta prevede o serie de masuri tranzitorii ce trebuie aplicate in sistemul de invatamant, pana vor fi elaborate metodologiile de punere in aplicare a legii. Ordinul prevede ca in invatamantul preuniversitar se aplica in continuarea dispozitiile actuale privind organizarea, functionarea si desfasurarea procesului de invatamant aflate in vigoare la inceputul si pe parcursul anului scolar, pana la emiterea de noi prevederi. “Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste calendarul de desfasurare a admiterii in clasa a IX-a si graficul examenelor de certificare a competentelor profesionale, care se aproba anual, tot prin ordin de ministru”, a explicat si prof. Florin Lazar, inspector scolar general.

Evaluari din doi in doi ani



Din acest an scolar, studiile liceale vor avea 3 ani – pe filiera teoretica (in conditiile in care clasa a IX-a devine clasa de gimnaziu incepand cu generatia de elevi care la anul intra in clasa a V-a), de 4 ani – pe filiera tehnologica si tot de 4 ani – pe filiera vocationala. In plus, elevii vor fi evaluati din doi in doi an, incepand cu finalul clasei a II-a, apoi la sfrsitul clasei a IV-a si a VI-a.

Se schimba si examenele nationale

Examenele nationale au si ele un nou format conform noii Legi a Educatiei. Evaluarea Nationala obligatorie a elevilor care vor finaliza cursurile gimnaziale (finalul clasei a IX-a) va avea nu mai putin de 6 probe: patru probe scrise – la limba si literatura romana, la limba materna, transdiciplinara la matematica si stiinte (fizica, biologie, chimie) si una la limba straina, dar si doua probe practice (de utilizare a calculatorului si de evaluare a competentelor civice si sociale, examene care se sustin in timpul anului). In ceea ce priveste Bacalaureatul, acesta va fi sustinut de absolventii de liceu astfel: proba A – evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, proba B – evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna, proba C – evaluarea competentei lingvistice la doua limbi de circulatie internationala studiate pe parcursul liceului, proba D – de evaluare a competentelor digitale (calculator) si proba E – teste scrise: la limba si literatura romana (indiferent de profilul liceului), la matematica si fizica, chimie sau biologie (profil real teoretic), la o limba straina si geografie, istorie sau stiinte socio-umane (filiera teoretica). In plus, pentru absolventii liceelor tehnologice se mai sustin probele scrise specifice profilului.

Clasa a IX-a la gimnaziu

O alta masura este cea de introducere clasei a IX-a in invatamantul gimnazial, insa aceasta este valabila doar in cazul generatiei de elevi care acum au inceput clasa a V-a in acest an scolar 2011 – 2012. Si examenul de bacalaureat se va desfasura in conformitate cu prevederile noii legi incepand cu generatia de elevi care va incepe clasa a IX-a din anul scolar viitor 2012-2013. Admiterea in liceu cu noile modificari se va face incepand cu generatia de elevi care incepe clasa a V-a in anul scolar viitor 2011-2012. Pana atunci, examenele nationale se sustin pe vechiul format.

Învatamantul general obligatoriu este de 11 clase

Tot din acest an, invatamantul general obligatoriu este de 11 clase si cuprinde un an de grupa pregatitoare, patru ani de învatamant primar, patru ani de învatamant gimnazial si doi ani, cel putin, de învatamant liceal, indiferent daca este teoretic sau vocational. Pana acum, învatamantul general obligatoriu era de 10 clase.

Pana la aparitia altor metodologii, Testarile Nationale si Bacalaureatul se vor sustine la fel ca anul scolar trecut. Astfel, elevii absolventi ai invatamantului gimnazial vor sustine doar doua probe, ambele scrise (la Limba si literatura romana si Matematica), iar absolventii de liceu vor da competentele (la Limba romana, competentele digitale si probele orale la o limba straina) si probe scrise doar la trei discipline.
Roxana Neagu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img