Amorul propriu

Când am vazut cartea lui Vintila Mihailescu mi-a facut cu ochiul titlul ei hazliu, asa ca am hotarât sa o iau. Si nu mi-a parut rau, pentru ca m-am amuzat în dese rânduri citind „Scutecele natiunii si hainele împaratului”, niste note si observatii tinând de stiinta antropologiei publice. Scrise cu haz, cu ironie, autorul vrând sa ne ofere o lectura agreabila, nu un soi de studii scortoase, academice. Vintila Mihailescu adopta un limbaj familiar, un ton mucalit, astfel ca multe dintre aspectele înfatisate de el capata o alura comica. De multe ori chiar ai impresia ca se joaca, dând liber frâu unor zglobii calambururi. Apoi, la urma urmei, de ce n-ar face-o, din moment ce privirii sale i se ofera un veritabil carnaval zilnic? Pe care-l vedem cu totii, pentru ca spatiul nostru public e invadat de fel de fel de anomalii, de contraste bizare, paradoxuri, întâmplari bufe, grotesti, dând senzatia de iarmaroc. Dar ochiul unui antroplog e unul versat, analitic. Si ce observa el? Ca oamenii au devenit lacomi, ca-s înclinati spre parvenire, ca-si fac casoaie fara pic de gust, stricând arhitectura oraselor, ca nu-si mai stapânesc impulsurile nervoase, fiind plini de nabadai si istericale, ca s-a dus naibii încrederea în semeni. Artagosi, mereu cu suspiciunea treaza, românii vad lesne în celalalt mai curând un dusman decât un tovaras. Autorul ne livreaza si un portret generic al românului, trasat chiar de conationali. Voi cita pe larg trasaturile care-l compun: dorinta de a fi sef (de a avea puterea); tendinta spre bârfe; tendinta de a se crede mai destept; înclinatia spre distractie; dorinta de a fi laudat; tendinta de a cauta tapi ispasitori; comoditatea, lenea; mândria, orgoliul; tendinta de a invidia; superficialitatea (merge si asa). Zece pacate, asadar. N-as zice ca sunt capitale, dar nici de ignorat nu sunt. Mai ales ca unele se întorc împotriva noastra. Asta daca esti lucid si te recunosti în unele trasaturi ale portretului, lucru care nu se prea întâmpla, dupa cum suntem avertizati de Vintila Mihailescu. Dimpotriva, românii nostri verzi spun cu tarie ca toti ceilalti sunt asa, dar el nu. Amorul propriu sa traiasca, el ne tine înfasati în calde scutecele, ca sa nu vedem sau sa nu ne pese ca împaratul n-are haine.