Guvernul a aprobat, vineri, 8 mai, amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la 15 decembrie 2020. Măsura – spun finanțiștii – a fost luată în sprijinul mediului de afaceri în condițiile pandemiei deCOVID-19 și va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an.
Prin amnistiere se are în vedere încasarea obligațiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum și a obligațiilor bugetare cu termene de plată între 1 aprilie și 15 decembrie 2020.
Facilitățile fiscale vizează toți contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020(persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii libere, entități fără personalitate juridică, instituții publice etc.).
Ordonanța de Urgență elaborată de MFP reglementează 4 tipuri de facilități fiscale și acoperă toate situațiile cu care se pot confrunta contribuabilii:
Aceste facilități fiscale pot fi aplicate și de autoritățile administrației publice locale, opțional,dacă stabilește consiliul local, dar și
autorităților sau instituțiilor publice care administrează obligații bugetare.
Contribuabilii pot notifica organului fiscal intenția de a beneficia de anularea accesoriilor. Pentru debitorii care nu au notificat organul fiscal pentru a beneficia de anularea accesoriilor, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile care pot fi anulate și care au fost achitate după data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se restituie, la cerere, potrivit Codului de procedură fiscală.
În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, în scopul acordării posibilității de a beneficia de anularea accesoriilor, se reglementează posibilitatea contribuabilului de a efectua plăți din sumele indisponibilizate ca efect al popririi.
Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență beneficiază de eșalonare la plată pot beneficia de facilitățile fiscale dacă îndeplinesc condițiile impuse de ordonanță, pe de o parte, iar pe de altă parte, doresc și menținerea eșalonării la plată, ori dacă finalizează eșalonarea până la 15 decembrie 2020, textul ordonanței făcând distincție între aceste situații.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.