Într-un text plin de nostalgie și umor, scriitorul Goran Mrakić își împărtășește gândurile despre copilăria sa și despre schimbările semnificative în modul în care copiii din zilele noastre trăiesc și se distrează. Prin prisma amintirilor sale, el rememorează o epocă în care copilăria era o aventură în sine, plină de jocuri simple și bucurii autentice.
„Balcâză și lălâie” – aceste cuvinte, extrase din operele lui Ion Creangă, devin cheia prin care Mrakić deschide ușa către propria sa copilărie. În ciuda diferențelor de context și timp, scriitorul observă că, într-o anumită măsură, generația sa a trăit o copilărie asemănătoare celei descrise de Creangă.
Într-un stil plin de umor și ironie, Mrakić subliniază că, în comparație cu copilăria secolului al XIX-lea descrisă de Creangă, el și prietenii săi au trăit o perioadă care, deși încorpora elemente tehnologice din secolul al XXI-lea, păstra farmecul și simplitatea jocurilor și activităților în aer liber.
Copilăria sa, petrecută într-o lume în care accesul la resursele moderne era limitat, a fost o perioadă de aventuri și năzbâtii. De la fotbalul între patru cărămizi la scăldatul în gârle neamenajate, Mrakić și prietenii săi au trăit o copilărie în care imaginația și spontaneitatea erau la ordinea zilei. Comparându-și experiențele cu realitățile copiilor de astăzi, el subliniază că libertatea de a crea jocuri și de a explora era cu mult mai mare într-o vreme în care divertismentul nu era reglementat și taxat.
Scriitorul se amuză gândindu-se la profesorii comuniști din școlile sale, pe care îi aseamănă cu învățătorii din poveștile lui Creangă. Acești dascăli, spune el, erau mai apropiați de preoții de altădată, educându-i pe elevi cu o abordare mai personală și adesea mai strictă.
Pe parcursul articolului, Mrakić rememorează cu afecțiune jocurile cu mingea care erau populare în anii ’80 și observă cu uimire schimbările rapide din lumea contemporană. El aduce în discuție plictisul rapid al copiilor de azi, suprasaturați de stimuli și divertisment, și își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care aceștia își trăiesc copilăria.
Finalul articolului marchează o introspecție asupra schimbărilor, cu o privire către viitor. Mrakić concluzionează că, în ciuda evoluției tehnologice și a schimbărilor sociale, amintirile copilăriei rămân vii și relevante. Cu un ton melancolic, el se întreabă pentru cine se fac aceste schimbări și ce fel de generație va fi cea a copiilor de azi.
Astfel, textul lui Goran Mrakić devine o punte între două lumi – cea simplă, autentică a copilăriei sale și cea modernă, plină de tehnologie și stimuli variati. Este un elogiu adus timpurilor trecute și o privire critică asupra prezentului, într-un mod plin de umor și înțelegere.