Amintiri despre Regele Mihai I și Regina Ana

IPS Ioachim Bacauanul povesteste, intr-o postare pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, modul in care i-a intalnit pe Regele Mihai I și Regina Ana.

„La aproape un an după schimbările politice din România, în ianuarie 1991, eram deja ajuns în capitala Franței. Coborât din mijlocul Carpaților în centrul celei mai civilizate metropole a lumii, odată cu înțelegerea primelor cuvinte și expresii franțuzești, încercam să iau contact cu unele personalități care formau una dintre cele mai importante comunități ale românilor din diaspora, așezată de vitregiile vremii la Paris.

Evident că locul de întâlnire cu acestea nu era numaidecât spațiul oferit de instituțiile oficiale ale Statului român, ci Biserica. După cum se știe, cea mai importantă biserică ortodoxă românească din Paris era Catedrala ”Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, așezată în renumitul Cartier latin parizian, la câțiva pași de Sorbona, pe Rue Jean de Beauvais, Arondismentul 5.

Era într-o zi de vineri din luna lui Gerar a anului 1991, când, cu sfială, am intrat pentru prima dată în biserica Sfinților Arhangheli. Preotul, cu un oarecare accent moldovenesc (ulterior am făcut cunoștință cu el și am devenit buni prieteni, aflând că se numea Mihai Costandache și era din părțile Târgului Ocna, jud. Bacău), rostea în românește ectenia întreită de la sfârșitul Utreniei zilei. Era tocmai la momentul când se pronunța stihul:

”Încă ne rugăm pentru Regele Mihai și Regina Ana, împreună cu toată Familia Regală a României, pentru sănătatea și mântuirea lor….!” Evident, stihul a revenit în gura slujitorului încă de vreo câteva ori și în Liturghia care a urmat. M-am apropiat de strana cântăreților și am cântat și eu cu cei de acolo ”Doamne miluiește…” întreit, din toată inima. Cântărețul de atunci, un bulgar, pe nume Vasile Bonev, care nu știa să vorbească românește, dar totuși cânta foarte bine în limba română muzica bizantină, remarcându-mi glasul, îmi făcu semn să preiau conducerea cântării la strană, spunându-mi în limba franceză: ”Mon père, tu chante bien, comme Brâncuși…,restez-là…!” și mă invită în prima strană a bisericii. […]

Invitat, așadar, de Domnul Bonev, am cântat cu multă dragoste la Sfânta Liturghie. După acea Sfântă Liturghie mi-a vorbit și părintele Costandache despre Regele Mihai și Regina Ana, pentru că îi mărturisisem acestuia sentimentul de profundă admirație, evlavie și uimire care mă frapase în momentul când, pentru prima dată, auzisem într-o biserică pomenindu-se pe viu numele Majestății Sale și a Familiei Regale.

Părintele Mihai mi-a vorbit apoi despre Familia Regală, despre suferințele acesteia și legăturile ei cu mai toate comunitățile românești din Europa și din întreaga lume, care s-au format în afara granițelor României, după ce aceasta a intrat sub teroarea regimului opresor ateu sovietic. În cea mai mare parte a ei diaspora românească stătea sub semnul Regelui Mihai și al Reginei Ana, simboluri autentice ale românilor și românismului de pretutindeni. […]

Prin anul 1995 am avut onoarea să merg cu Domnia Sa la Versoix, în Elveția, și m-a prezentat Regelui Mihai și Reginei Ana. A fost o zi superbă din viața mea, mai ales că am avut prilejul să-i invit la Rosier, în Franța, unde fondasem prima mănăstire românească, ”Buna Vestire”, închinată și Cuvioasei Parascheva.

Le-am inspirat încredere și pentru faptul că le-am vorbit despre Principesa Elena devenită Maica Alexandra, la o mănăstire a rușilor albi ”Bussy en Hote”, fiind duhovnicul acelor maici în perioada studiilor mele de doctorat la Saint-Serge. Spre bucuria mea, în anul 1998, Majestatea Sa Regele Mihai și Regina Ana au răspuns invitației și au venit la mănăstirea noastră din apropierea Castelului de la Fontainebleau, unde odinioară se retrăgeau regii Franței, pentru a participa la întronizarea Mitropolitului Iosif Pop, care a avut loc în ziua de Buna Vestire a acelui an, în Catedrala greacă cu hramul ”Sfântul Arhidiacon și Mucenic Ștefan” din Paris.

Am avut în grijă să mă preocup de distinșii oaspeți. Astfel, Majestatea Sa cu Regina Ana au stat vreo trei zile în casa de protocol a mănăstirii. Privesc din când în când fotografiile care imortalizează evenimentul din acea epocă. În acest timp am avut prilejul să observ grandoarea, majestatea unor oameni atât de nobili, dar simpli în comportamentul lor.

Regina Ana excela prin delicatețe, maniere și înțelepciune. În felul ei de a fi nu era nimic disimulat. Orice vorbă și gest erau calculate, calme și exprimau parcă noblețea și clarviziunea înnăscută a unui om trimis de Dumnezeu să fie simbolul unui neam.

În una din seri, la cină, același domn Sfințescu se adresează Majestății Sale, Reginei Ana: ”Majestate, noi, românii, am fost întotdeauna răstigniți de-a lungul istoriei. Iată că nici pe mitropolitul nostru nu-l putem instala în biserica noastră din centrul Parisului, unde era casa regilor noștri și a trebuit să se organizeze această ceremonie în Biserica Grecilor. Iată cum se repetă istoria!

Îmi amintesc cum Guvernul României, al lui Petru Groza, nu v-a permis să faceți cununia religioasă la București, în Catedrala patriarhală, ci ați organizat-o în Palatul regal din Atena, eveniment care, după cum bine se știe, s-a consumat în data de 10 iunie 1948. Ce cruntă este istoria câteodată! Sper să dea Dumnezeu ca odihna cea veșnică să o petreceți în sânul și în pământul poporului român pe care l-ați iubit atât de mult și pentru care v-ați jertfit!”.

Astăzi, când am auzit de hotărârea Familiei Regale ca funeraliile Reginei Ana să fie în România, în Biserica Regilor de la Curtea de Argeș, m-am întristat întâi de plecarea din această lume a unui om simbol al neamului românesc, dar m-am consolat cu gândul că se împlinește acea previziune a unui mare român care își doarme somnul de veci departe de țară, dar care cu sufletul este acasă, în România.

Fie ca Dumnezeu să facă ceea ce voiește El cu neamul nostru românesc, care, prin Regina Ana și Regele Mihai, a scris o importantă pagină de istorie în viața acestui popor de sfinți și de eroi”. (Extras din manuscrisul cărții în curs de apariție intitulate ”Un misionar liber la Paris”)