Conacul din Colonești al boierilor Apostoleanu era pe deal, în vecinătatea Bisericii “Sf. Dumitru”. Nu au mai rămas decât biserica, școala și fosta moară, ne lămurește viceprimarul Dănuț Condurache. El a prins doar beciurile, nu și conacul, la fel ca Vasile Mocanu.
“Mama îmi povestea că, la curte, era și un internat pentru copiii din Colonești și din satele învecinate. Eu nu-l știu. Beciurile erau două, unul mic și unul mare. În beciul mic era o fântână, numai de acolo bea apă cucoana Smaranda Apostoleanu. Cel mare era foarte lung, avea vreo 40 de metri și era căptușit, tot, cu cărămidă roșie, și arcada, și pereții”, povestește Vasile Mocanu, atunci copil, azi funcționar în primărie.
Până prin 1980, CAP-ul a ținut butoaie și lăzi cu mere în beciul mare, “era un fel de depozit”, dar din cauza alunecării terenului l-a abandonat. Oamenii au furat, treptat, toate cărămizile, iar beciul s-a prăbușit. Moara boierilor, preluată, de asemenea, de autorități, a ajuns cămin cultural. „Eu am apucat conacul, curtea și pe boieri, spune Ioan Rogoz, 85 de ani. Cucoana Smaranda l-a avut pe Vasilică, iar Vasilică a avut doi fii, pe Jorj și pe Alex. Jorj a moștenit conacul din Colonești, iar Alex pe cel din Izvoru. Au stat aici până prin 1948. Veneau, controlau moșiile și plecau la București.”
Se dădea veste de la Tecuci
Ioan Rogoz își amintește și care erau regulile la curte, cine, ce răspunderi avea: „Moș Iorgu Danu administra pădurile, Ghetner administra terenurile cucoanei, iar Nicolau era contabil. Cucoana adusese mulți străini să lucreze la moșie. Pe lângă ăștia, de pildă, mai erau Ivanovici și Cosma.” Când sosea Smaranda Apostoleanu de la București, slujitorii dădeau de veste tocmai de la Tecuci.
„Până la Podu Turcului venea cu automobilul, iar de acolo cu trăsura cu patru cai, că drumurile erau proaste, nu ca acum. Era zarvă mare, «Vine Cucoana, vine cucoana! », spuneau toți și se agitau. O întâmpinau la Podu Turcului 50-60 de argați, cu cai și boi cu tălăngi”, povestește moș Rogoz. Se schimbau toate așternuturile, se freca mobila, se tăiau gâște și găini, se găteau bunătățuri: „Bucătăreasa cucoanei era Măndica. Numai ea gătea! Mai aveau o bucătărie la vale, unde era șef Costache Pîslă. Acolo mâncau argații.”
Trăiau bine pe lângă boieri
„Era tare frumos acolo, la conac, spun bătrânii. În față era un rond cu flori, erau alei, tot dealul era acoperit cu brazi și trandafiri. La intrare, deasupra porților, era un fel acoperiș, rounjit!” Era bună cu oamenii Smaranda Apostoleanu. „Dacă aveau un necaz îi ajuta. «Vino încoace, Vasilică, spune, ce-ai pățit?» Iar Vasilică spunea că vrea lemn de casă pentru băiet și cucoana îl trimitea la administrator să-i dea. Ăsta nu făcea întotdeauna ce zicea ea.
«Nu se poate să tăiem copacul ăsta, stricăm pădurea, îți dăm altul», zicea el. }ineau, angajații, la averea boierilor”, afirmă Ioan Rogoz. Să nu credeți că Smaranda Apostoleanu ajuta pe oricine, nu, doar pe cei despre care auzise că sunt vrednici și cinstiți. Nu-i cunoștea pe toți, căci venea rar la Colonești: „Stătea mai mult în Vrancea, la Focșani. Avea moșii în Colonești și în Izvoru, dar le vizita doar în vacanță și de sărbători.” Rămânea vreo două-trei săptămâni și inspecta moșia…
„Din câte știu, Apostolenii aveau în Colonești 1.250 ha, de aici, de la mine, unde e casa mea, că e pe terenul lor, până la Călini, povestește octogenarul. Toți trăiau bine pe lângă boieri. Dacă era unul mai dezghețat și știa meserie, gata, era angajat la curte, susține moș Rogoz. În 1948 au plecat toți în străinătate și nu s-au mai întors. Nici unul nu e îngropat aici, doar primul ctitor al bisericii, Vasile Vidrașcu, e îngropat aici.”
Azi, la Izvoru, stăpân e statul
Dacă în Colonești nu există decât moara boierilor Apostoleanu și biserica ctitorită de ei, la Izvoru Berheciului conacul a supraviețuit, dar nu va mai rezista multă vreme. Șansa acestei clădiri a fost că a intrat în grija Gostat-ului, care și-a instalat aici birourile fermei din Izvoru și a reparat-o când a fost cazul.
În timp ce privim clădirea, întristându-ne starea în care se află azi, se apropie de noi un bărbat între două vârste. E Ion Oprea, angajatul Institutului de Cercetare Palas, care administrează terenul, ferma și fostul conac. “Nu poate fi reparat, nici vândut, că a fost donat statului. Statul e proprietar. A vrut cineva din Izvoru să-l cumpere și să-l renoveze, dar nu s-a putut. Și Primăria a vrut să-l repare și să facă aici un centru pentru bătrâni”, afirmă Ion Oprea. Nu e treaba lui să păzească imobilul, dar mai aruncă un ochi:
“Dacă nu eram noi aici furau totul! Și așa au mai luat câte un geam, câte o scândură…” Acoperișul conacului e gata să se prăbușească, pereții sunt cojiți, iar balconul, ros de ploi. Unde erau, pe vremuri, trandafiri, acum e grădina cu scaieți. În urmă cu câțiva ani, moș Vasiluță, plecat între timp în lumea celor drepți, îmi povestea că boierul Alexandru Apostoleanu era un om sever, dar foarte cumpătat și drept. L-a cunoscut căci, copil fiind, a lucrat pe moșie. Au dispărut boierii, conacele și iată că, încet-încet, dispar și cei care își pot aminti. Rămân doar rândurile pe care le mai scriu unii despre lumea lor.
Prin 1832, medelnicerul Vasile Vidrașcu a ridicat în Colonești, pe deal, alături de curțile sale, o bisericuță cu turle. Pisania de deasupra ușii e dovada. Lăcașul avea hramul „Sfinții Ierarhi Vasile, Nicolae și Haralambie”, care e unul extrem de rar. În 1894-1897, a fost refăcut de boierii Gheorghe și Smaranda Apostoleanu, care au donat și clopotul. În 1957, biserica a fost reparată iar și a primit hramul “Sfântul Dumitru”.
