5 noiembrie 2024

Amenzi pe fondul gripei aviare

Luna trecută, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacau au efectuat mai multe controale pe tematica gripei aviare, boală identificată la nivelul mai multor localități din țară. Acțiunile au avut ca scop verificarea respectării de către populație și firme a restricțiilor impuse de autoritățile sanitare veterinare.

Astfel, au fost făcute controale atât în trafic, la cei care transportau păsări, acțiuni derulate împreuna cu Poliția Bacău, sau la fermele comerciale avicole, cât și la stațiile de incubație de tip industrial, în magazine de pui de o zi, sau la mijlocitorii de păsări. În mod evident, nu au scăpat nici târgurile de animale. Din păcate, personalul cu atribuții de control oficial de la DSV Bacău a constatat că unora dintre cei verificați nu prea le-a păsat de eforturile autorităților de a reduce la zero posibilitatea apariției unor focare de gripă aviară pe teritoriul județului.



Mai exact, inspectorii sanitari veterinari au descoperit că, în multe cazuri, nu s-a respectat interdicția de introducere neutorizată a unor animale care pot răspândi boli infecto-contagioase. În plus, s-au descoperit și cazuri de transporturi de păsări vii cu mijloace auto fără autorizație sanitară veterinară. În aceste condiții, autoritatea sanitară veterinară a fost nevoită să aplice amenzi totale de 30.000 lei. Direcția Sanitară Veterinară le reamintește firmelor și populației că, în toată țara, deci și în județ, s-a decis, încă de luna trecută, interzicerea organizării și desfășurării comerțului ambulant cu păsări.

Interdicția este valabilă pe o perioadă de 30 zile. „Este permisă comercializarea doar din fermele autorizate sanitar veterinar, a păsărilor vii, a căror stare de sănătate este certificată. În plus, comercializarea puilor de o zi din stațiile de incubație către gospodăriile populației se poate face și de către unitățile comerciale înregistrate sanitar veterinar, în speță magazine de comercializare pui de o zi”, au precizat reprezentanții DSVSA Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri