În ziua de Crăciun, aproape 300 de poliţişti au fost la datorie pentru ca cetățenii județului Bacău să petreacă în condiţii de linişte şi siguranţă. Poliţiştii au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 16.000 de lei şi au constatat 5 infracţiuni.
De Crăciun, nu s-au înregistrat evenimente cu impact asupra siguranţei publice, iar cetăţenii s-au bucurat în linişte de Sărbătoarea Naşterii Domnului.
La data de 25 decembrie a.c., ca în fiecare zi a anului, Poliţia Română a fost la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Măsurile adoptate de Poliţia Română şi efortul poliţiştilor şi-au atins scopul – în ziua de Crăciun, nu s-au înregistrat evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice, iar cetăţenii s-au bucurat în linişte de Sărbătoarea Naşterii Domnului.
În cadrul activităţilor desfăşurate în județul Bacău ieri, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni, dintre care 4 de natură judiciară și una conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi 26 alte genuri.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 100 de sancţiuni, în valoare de 16790 de lei. Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.
De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 77 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 19 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi una pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.
Totodată, poliţiştii au retras 2 certificate de înmatriculare şi au reţinut 5 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 4 dintre acestea pentru conducere cu viteză excesivă.
Polițiștii băcăuani vor fi în continuare la datorie, pregătiţi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale şi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente ce pot afecta liniştea cetăţenilor.
În condițiile avertizărilor de viscol și ninsori emise, astăzi, 26 decembrie a.c., de Administrația Națională de Meteorologie, principala prioritate a efectivelor Inspectoratului de Poliție Județean Bacău pentru următoarele zile este asigurarea unei circulații fluente și evitarea blocajelor, pe principalele artere rutiere.
Poliția rutieră va fi în stradă în aceste zile, pentru a oferi sprijin conducătorilor auto și pentru a lua măsurile necesare în cazul în care situația meteo impune închiderea unor secțiuni de drum afectate de viscol.
În județul Bacău, în această perioadă vor acționa, în medie zilnic, 50 de polițiști rutieri, la care se adaugă aproximativ 170 de polițiști de la structurile de ordine publică.
Poliția Rutieră va transmite periodic informări cu privire la starea drumurilor și, acolo unde sunt probleme, va indica eventualele rute ocolitoare.
În condițiile schimbării situației meteorologice, recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgă.
Pentru siguranţa deplasării, recomandăm șoferilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă, totuși circulă pe drumuri cu probleme, să respecte indicațiile agenților de circulație.
Pentru zonele care vor fi afectate de viscol și ninsoare, este obligatorie echiparea autovehiculelor pentru circulaţia în condiţii de iarnă. Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante.