6 noiembrie 2024

Amendamentul preşedintelui

Nu s-a acceptat niciun amendament la Bugetul pe anul 2021, nici în comisii, nici în plenul parlamentului. E un început de dictatură a noii majorităţi, care conduce ţara. Ideea de bază a fost că nu sunt bani, fiecare leu este drămuit şi bine aşezat în arhitectura gândită de specialiştii celor patru formaţiuni politice, în care o parte a naţiunii şi-a pus speranţe. Şi chiar pomiteau, dar asta este o altă problemă. Revenind la buget, la bani şi împărţirea lor, niciun minister nu este mulţumit, nicio categorie socială nu a primit satisfacţie, ba, pe anumite paliere s-a trecut la tăieri, reduceri şi îngheţări de venituri, cei mai văduviţi şi nedreptăţiţi sunt copiii şi cei în vârstă, investiţiile, cercetarea.

PSD şi AUR au venit cu peste 3000 de amendamente, însă nici Opoziţia şi cu atât mai puţin cei de la putere nu s-au atins de bugetul serviciilor secrete şi cel al Apărării. Într-un an de criză majoră, care se va accentua, nu am văzut, nu am auzit măcar o intenţie de a pune în discuţie enormele cheltuieli pentru dotarea armatei pe timp de pace. Sigur că stăm prost la acest capitol, însă mă gândem că preşedintele ţării, cel care stă de vorbă cu mai marii lumii, cu NATO, cu partenerii strategici, ar fi putut solicita, demn şi argumentat, o reducere a cheltuielilor militare, o amânare a unor plăţi, contracte etc.



Doar în acest an, numai în acest an, având în vedere situaţia economică şi financiară a ţării, nepunând în discuţie sau în pericol apartenenţa noastră la aceste structuri, cum le-ar putea trece unora prin cap. Suntem parteneri, şi la bine şi la rău, unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Cu o parte din aceşti bani, mai cârpeam găurile din buget, la Sănătate, Învăţământ, Cercetare, sprijin pentru sectoarele defavorizate, iar la anul, când vine iar soarele, ne achităm de restanţe. Nu cred că nu am fi fost înţeleşi de partenerii noştri strategici, dar nimeni nu a deschis o uşă. Nu-i târziu, bugetul este încă pe masa preşedintelui. Acum este momentul să ne arate că este preşedintele tuturor românilor, este apreciat, că ţara lui se bucură de încredere şi respect.


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri