15 noiembrie 2024

Ambulanță distrusă într-un accident pe Calea Republicii

Masina de Salvare se indrepta la o urgenta in comuna Racaciuni si avea semnalele acustice si luminoase in functiune.

Când a ajuns pe Calea Republicii, in zona Complexului Comercial Bistrita, o soferita, in vârsta de 24 de ani, care se deplasa in acelasi sens de mers a efectuat viraj la stânga, fara sa se asigure, si astfel cele doua masini au intrat in coliziune.



Dupa impact, ambulata s-a izbit de un stâlp, iar autoturismul s-a oprit intr-un copac. Tânara de 24 de ani a suferit un traumatism la cap si dupa ce a primit ingrijri medicale la fata locului de personalul de pe ambulanta a fost transportata la spital de un echipaj SMURD.

De investigatii minime au beneficiat si cadrele medicale de pe salvare. Imediat, la fata locului au ajuns politistii de la Biroul Rutier Bacau care au deschis o ancheta.

accident ambulanta (1)

„S-a intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si se fac cercetari pentru a se stabili imprejurarile exacte in care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau. Masina de salvare a fost serios avariata si va sta o perioada in service pentru reparatii.

„Pagubele sunt insemnate si nu neaparat din punct de vedere al valorii, pentru ca exista asigurare Casco, ci al perioadei in care nu va putea fi folosita pentru asistenta medicala. Chiar in aceasta perioada, pâna pe data de 19 mai, la nivelul judetului Bacau, politia deruleaza o actiune pentru depistarea soferilor care nu ne acorda prioritate de trecere in trafic atunci când mergem la o interventie.

Nu am fost implicati in multe accidente, dar atunci când se intâmpla consecintele pot fi grave”, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical la SJA Bacau, implicat si el in eveniment.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014