Ambiții periculoase

Ursulețul de pluș este una dintre cele mai iubite jucării, asta deoarece copiii nu-și imaginează ursul ca pe un animal sălbatic, agresiv, care își sfâșie victima, ci ca pe un ghemotoc de blană, drăgălaș și blând.

Cam așa s-au păcălit românii când, alegându-l pe Iohannis, și l-au imaginat un ins corect, rațional și calm, chiar prea calm. Vorbind rar și puțin, a lăsat impresia că e un tip lipsit de patimi politice. Pe mine nu m-a păcălit.

Am înțeles cine este în dimineața în care, deschizând televizorul, în loc să-l văd pe crainic l-am văzut pe Iohannis anunțând că își dă demisia din cauza rezultatelor de la europarlamentare. Serios? La ora 6? De ce atâta grabă?

Mai târziu, pe la 10, și-a anunțat demisia și Crin Antonescu. Nu avea de gând, dar a fost forțat de ieșirea lui Iohannis.

Cred și acum că liderul PNL nu a procedat bine. Trebuia să-l lase pe venetic în aer. Iohannis era venit în PNL de puțină vreme. Antonescu l-a invitat în casă, l-a pus la masă, iar acesta i-a furat „casa”, funcția, idealul.

Planul politic. Viitorul politic. Nu voi uita asta. După demisie, Iohannis a revenit, a candidat și a câștigat. Cred că Antonescu a fost năucit, scârbit de stratagemă, dar și de lipsa de reacție a liberalilor.

Acum îl văd pe Iohannis dând fuga la Strasbourg, dar pentru ce? Ca să recunoască, în fața ziariștilor, că grațierea e una dintre soluții? Nu o măsură ilegală, ci una dintre măsuri. L-am văzut în stradă, printre protestatari, deși nu acesta e rolul său, l-am auzit criticând Parlamentul și pe parlamentari, cărora „li se pare că ei conduc țara”, l-am auzit vorbind despre „jocuri politice”, el, care e apolitic, despre faptul că, da, „media” contează pentru politicieni, dar aceștia nu trebuie să se raporteze prea serios la „media”.

„Guvernul meu”, asta și-a dorit sibianul, dar nu i-a ieșit. PNL nu era coagulat încă și nu i l-a putut oferi. A pornit singur bătălia, o bătălie politică, o încleștare periculoasă care, în aceste vremuri tulburi, nu face bine României.