Excelența Sa Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București a fost, la sfârșitul acestei săptămâni, oaspetele municipiului Moinești. Vizita a fost prilejuită de organizarea în acest oraș a celei de a X-a ediții a Taberei de voluntariat sub coordonarea Fundației Libra din Marea Britanie.
„Relația de prietenie dintre Moinești și spațiul britanic – spune Valentin Vieru, primarul municipiului – este una începută cu ceva timp în urmă când fostul ambasador al Marii Britanii în România, domnul Paul Brummell, ne-a făcut primele vizite și când Fundația Libra a început să vină în zona noastră cu astfel de proiecte de incluziune socială”.
În organizarea taberei se implică și reprezentanții Școlii Gimnaziale „George Enescu” și Liceului Teoretic „Spiru Haret”, care au mobilizat un număr foarte mare de copii aflați în situații de risc, oferindu-le șansa la o săptămână de vacanță frumoasă și fructuoasă.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.