13 septembrie 2024
EvenimentAmbasadorul Austriei a deschis "Satul Copiilor" la Hemeius

Ambasadorul Austriei a deschis “Satul Copiilor” la Hemeius

Organizatia SOS Satele Copiilor Romania a organizat, joi, 20 octombrie, deschiderea oficiala a "Satului" din Hemeius. La inaugurare a fost prezent si Ambasadorul Austriei. Asociatia e prezenta de patru ani in comuna, timp in care a construit patru cladiri noi si a ajuns la peste 300 de beneficiari.

In urma cu patru ani, "Satul Copiilor" Hemeius a preluat casele construite in cadrul proiectului "Poiana Florilor", in 1997, si a dus mai departe proiectul social. Cu sprijinul fundatiei mama, care se gaseste in Austria, si al sponsorilor, mai mari sau mai mici, a mai construit patru imobile: doua case familiale, o casa de oaspeti si un centru de consiliere. "Deschidem oficial SOS Satul Copiilor Hemeius si e o zi frumoasa pentru noi, o zi care incununeaza eforturile noastre de patru ani", a explicat Mihai Bandraburu, director SOS Satul Copiilor Hemeius. Proiectul a pornit de la 25 de familii si 85 de copii si a ajuns, azi, la 320 de copii si 120 de familii. Casutele ocrotesc in sistem rezidential 20 de copii. De la 1 ianuarie, numarul lor se va dubla. De asemenea, beneficiaza de consiliere si sprijin 300 de copii si 120 de familii din Hemeius, Saucesti, Racova, Garleni, Letea Veche. "Este al treilea Sat SOS din Romania, a declarat Mirela Lavric, director national SOS Satele Copiilor Romania. Aici, avem un sat de copii si un centru de consiliere si sprijin pentru familiile aflate in dificultate. Celelate doua sate sunt in Cisnadie – Sibiu si in Bucuresti." Deviza SOS, a mai precizat Mirela Lavric, este "o familie iubitoare pentru fiecare copil."

SOS are un milion de beneficiari



La deschiderea oficiala a Satului Copiilor Hemeiusi au fost prezenti oaspeti de seama, ca Excelenta Sa Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei in Romania, Constantin Scripat, prefectul judetului Bacau, Michael Poeltl, Director Continental al SOS Kinderdorf International, Mihai Negut, presedintele asociatiei, primari, sponsori din tara si din strainatate. Prefectul judetului le-a multumit celor de la SOS Satele Copiilor ca au ales Bacaul, iar Ambasadorul Austriei a declarat ca este foarte incantat de aceasta colaborare. "Stim ca foarte multa lume a contribuit la acest proiect si speram ca acest sat sa aduca foarte multe realizari copiilor aflati in nevoie. Si in Austria, care este tara-mama pentru SOS Satele Copiilor, avem astfel de proiecte si suntem foarte incantati de dezvoltarea si de raspandirea lor la nivel international", a marturisit Excelenta Sa Michael Schwarzinger. SOS Kinderdorf International si-a inceput activitatea in urma cu 60 de ani din initiativa medicului Hermann Gmeiner. De-a lungul timpului, asociatia a devenit un model de sprijin al copiilor care, din diverse motive, nu mai pot trai alaturi de familia biologica. In prezent, SOS Satele Copiilor activeaza in 132 de tari si are peste un milion de beneficiari. Au fost prezenti si directorii unor mari companii internationale care sponsorizeaza Satele Copiilor, care au subliniat ca "nu poti face bine daca nu esti ajutat" si au felicitat asociatia pentru inaugurarea unui proiect. Dupa ce s-a consumat timpul alocat discursurilor, a venit momentul cel mai aplaudat. La taierea panglicii, au trudit cu foarfeca prefectul, ambasadorul, presedintele asociatiei si directorul pe Europa. In final, copiii au lansat baloane spre cerul senin, iar invitatii au fost poftiti sa viziteze casele de tip familial, care sunt deja mobilate si dotate cu aparatura casnica, desi micii locatari vor sosi aici abia la inceputul lunii ianuarie. In fiecare casa va locui o familie SOS, formata din 6-7 copii si o mama sociala.
Silvia Patrascanu



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img