O veste tristă a șocat lumea medicală băcăuană.
Doamna dr. Cornelia Cojocaru a plecat dintre noi, în urma unei suferințe care a dus-o direct în Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Bacău, în care a lucrat o viață ca un renumit medic oftalmolog, iubit și apreciat.
A fost și director al acestui spital, între 2001 și 2005 director al Direcției de Sănătate Publică, apoi directorul Ambulatoriului de specialitate Adulți până a ieșit la pensie.
„A fost un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Una dintre marile personalități ale lumii medicale băcăuane, atât ca medic, cât și ca manager. Pentru noi, cei mai tineri intrați în sistemul sanitar, a fost omul pe care tot timpul l-am ascultat și cu care mereu ne sfătuiam în tot ce însemna management sanitar.
Colaborarea a fost mereu foarte bună și plină de realizări. Ne pare rău că acum am pierdut un astfel de medic, care pentru mine și pentru familia mea a fost și o persoană foarte apropiată”, ne-a declarat Dan Stoica, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău.
Drum lin către îngeri, doamna doctor!
Citiți interviul cu Dr. Cornelia Cojocaru publicat în ziarul Deșteptarea pe 11 octombrie 2013:
“Viata iti da uneori mai mult decât poti duce”
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.