Am început „PUR ȘI SIMPLU”, am trăit „ZIUA”, mi-am dat „DEȘTEPTAREA” și am ajuns „PRO”- tv

Pur și Simplu, așa am început viața mea în lumea presei. Mai exact, la săptămânalul Pur și Simplu. Era curând după Revoluție, când spiritele libere voiau să spună deschis ce gândeau și cum vedeau lumea și societatea românească. Se nășteau și primii oameni de afaceri care, pe lângă amprenta economică, voiau să lase și una politică și nu numai. La fel ca mulți ieșiți din strânsoarea comunistă, căutam să-mi exprim și eu opiniile. Am lăsat în spate ingineria în construcții și am ales Pur și Simplu. Era un săptămânal, de care, probabil, puțini își mai aduc aminte. Erau și tineri și mai puțin tineri în redacție, dar pentru mine, era primul loc unde puteam să am o voce.

Timpul a trecut și mișcarea Browniană de după Revoluție a început să se liniștească, au început să se așeze și partidele politice și liniile economice și alianțele din toate domeniile. Era timpul pentru un alt fel de ziar. Atunci a apărut cotidianul ZIUA, nu cel din București, care s-a născut mai târziu, ci cel din Bacău. Dumitru Sechelariu a avut viziunea unui ziar local cu un aer proaspăt, făcut de oameni tineri, cu mult curaj pentru vremuri încă tulburi. Era un ziar ce voia să țină pasul cu Deșteptarea, care se născuse odată cu Revoluția din fosta Scînteia comunistă, dar să fie și o diversificare pe piața media. Aici, am învățat multe despre presă. Ca secretar de redacție, am făcut paginație și am înțeles a deosebi materialul de deschidere a ziarului față de cel din celelalte pagini. Apoi am trecut la Politic unde am cunoscut clasa politică locală , în formare. Cu unii am rămas amici, cu alții mai puțin, iar despre alții nu am mai auzit nimic, fiind înghițiți de valurile traseelor și ale alianțelor, intereselor mai mari sau mai mici. Când am primit oferta de la Deșteptarea, de a fi parte din echipa primului ziar local născut odată cu democrația, am spus DA. Cornel Galben și Ioan Enache erau la cârmă, secondau, Gheorghe Bălțătescu, Ștefan Radu și regretatul Ștefan Olteanu. Sediul era pe atunci, în actuala clădire a Direcției impozite și taxe locale. La început, mi se părea un adevărat labirint de coridoare înguste, scări, etaje, uși , multe uși. Am primit un birou și o mașină de scris în ”redacția” sport, adică o cămăruță de 4/4 unde eram patru suflete. Pe atunci, se fuma oriunde, în birou, în restaurant, la șef … Și fumau băieții de la sport în focul comentariilor de la meciuri că abia ne vedeam om cu om în redacție!!! Dar, era frumos, ziarul era viu, era activitate, era acțiune. Scriam articolele la mașina de scris, făceam corectura pe marginea paginii cu acolade, săgeți, trimiteri la paginile următoare. Apoi primeai BT-ul, adică bun de tipar. Seara, târziu spre noapte, când ne venea rândul să fim ”cap limpede” stăteam în tipografie, care era în aceeași curte, și așteptam ziarul de a doua zi. Miros de hârtie de ziar imprimată cu tuș. Nimic nu poate înlocui acele mirosuri și zgomotele făcute de tiparnițe.

Dar, a venit schimbarea și peste Deșteptarea. Acționariatul și-a schimbat structura și Deșteptarea a devenit Trustul de Presă Deșteptarea incluzând televiziune Alfa TV și Radio Alfa. Totodată, s-a schimbat și sediul, în clădirea Institutului de Proiectări, unde este și în prezent. Săli spațioase, luminoase, calculatoare la care scriam articolele, editare pe calculator. Televiziunea se împletea cu presa scrisă. Cam în acea perioadă, presa centrală începea să devină națională. Și nu mă refer la televiziunea națională TVR. Au apărut agențiile de presă ca Mediafax, la care am fost corespondent local. Apoi au apărut televiziunile private ca PRO TV pentru care am fost reporter.

Chiar dacă drumul meu m-a dus pe altă cale, Deșteptarea rămâne școala și trambulina de pe care am plecat. Nu pot să nu compar presa din acele vremuri cu cea de acum. Documentarea era la fața locului, mai ales pentru televiziune. Pe atunci, nu erau telefoane inteligente să îți trimită martorii evenimentului filmări. Ba chiar, îmi amintesc timpurile când primeam comunicări prin pager. Comunicări , e prea mult spus. Primeai un mesaj sau un număr de telefon la care sunai ca să afli cine și de ce te căuta. Reportofonul cu casete pe care înregistram de zeci de ori, benzile descâlcite cu creionul. Și camerele de filmat s-au schimbat. Îmi amintesc primele modele, super moderne la acea vreme, le cărau bieții cameramani în genți cât o valiză medie ca mărime, și nu erau ușoare deloc. Cu timpul, și acestea au devenit tot mai mici și mai compacte. Peste ani, la fel ca reportofoanele și camerele de luat vederi, principala materie primă cu care am lucrat- politicienii- s-au schimbat și ei. Îmi amintesc de primii politicieni locali care nu se jenau să spună in CV că au fost muncitori la Uzina Metalurgică și aveau și își găseau mereu diplomele de studii să le arate celor interesați. Erau modești, dornici să răspundă la întrebări, chiar sinceri de cele mai multe ori și speriați când erau prinși pe picior greșit. Cu timpul, au devenit aroganți în răspunsuri și acțiuni. Au învățat să mintă mai bine, să se ascundă sub legile făcute de ei, să fure mai legal. Transparența este voal prea gros pentru a mai vedea prin el.

Am trăit în Marea Britanie o bună bucată de timp, imediat după intrarea României în UE. Ceea ce mi-a dat ocazia să compar presa din România de la acea vreme cu cea din regat, ambele locale. Primul șoc l-am avut când am comparat deschiderile de ziar. Noi căutam anchete, interviuri, ” subiecte tari”. Acolo, trona pe prima pagina cazul unei familii care a fost amendată cu 100 de lire pentru capacul de tomberon care nu stătea închis etanș. Cam asta e diferența…

Nu doar tehnica și tehnologia s-au schimbat. Materialele de presă au altă formă. Lectura unui articol mai lung de 2000 de semne e o caznă pe lângă un videoclipul unui influencer ce îți spune ce crede el despre un produs, un eveniment sau o carte sau te învață cum să folosești un espressor. Presa tipărită trăiește zile grele în fața internetului și a podcastului. Chiar am citit zilele trecute că, un podcast din USA are 16 milioane de urmăritori în timp ce ziarul New York Times are doar 8 milioane de cititori… Respectam deontologia profesională, căutam trei surse pentru o informație și eram pe teren. Acum trebuie să fii ”politically correct” sau ”woke” sau ”conscious” sau ”evolved” sau ”inclusive”.

Deșteptarea se încăpățânează să apară tipărită în ciuda tuturor și a toate. Succes în continuare!!!

Dana Munteanu