De la electronica la patul bolnavului
Geanina Pricopi ar fi trebuit sa lucreze in lumea rece a electronicii. Viata a condus-o insa spre o meserie in care spiritul practic, dat de pregatirea tehnica din adolescenta, i-a fost de folos. Mai ales atunci cand suferinta celor pe care ii ingrijea ii ameninta sufletul. La 37 de ani, Geanina Pricopi are 17 ani de experienta la patul bolnavilor, ca asistenta medicala. Noptile grele de garda, cazurile infricosatoare de sevraj sau pierderea unor pacienti nu i-au zdruncinat credinta ca si-a ales meseria care i se potriveste.
„Prima mea meserie a fost de electronist in telecomunicatii, iar visul meu a fost sa iau licenta in Drept, ne-a marturisit Geanina Pricopi, asistent in Spitalul Judetean de Urgenta. Nu a fost sa fie. Dupa ce am terminat Liceul PTTR am lucrat un an ca educatoare la o gradinita din mediul rural. La Scoala Sanitara m-am inscris ca sa fac ceva. Mi-am dat seama repede ca-mi place. Cat de greu este am realizat abia dupa ce am intrat in spital. Traiam trauma fiecarui pacient. Ajungeam acasa mai mereu mahnita, pana cand mi-am dat seama de un lucru: cele doua lumi ale mele trebuie sa ramana separate.” Rutina a ajutat-o sa inchida usa dintre ele si sa-si protejeze sotul si cele doua fetite.
Forta gingasiei
A fost repartizata la inceput la Medicala apoi la Gastroenterologie, sectii grele, in care ajung pacienti in sevraj sau cu hemoragii interne. Fiecare bolnav este o provocare. „Unii trebuie stapaniti cu severitate sau cu forta.” Suna amuzant din gura unei femei micute, mareu cu zambetul pe buze. „Am avut nopti ingrozitoare, in care alcoolici in sevraj au mutat toata noaptea paturile si dulapurile din saloane. Pur si simplu nu aveai ce face. In acele momente nu asculta de nimeni. Traiesc in lumea lor, te vad altfel decat esti. Am avut paciente care in sevraj ne credeau amanta sotului si ne-ar fi sfasiat. Altii musca, scuipa, te injura.” In primii sai ani ca asistenta, avea 8 saloane in grija, cu 30-40 de pacienti cu boli diferite, cu apartinatori care „sunt de multe ori chiar mai pretentiosi sau agresivi decat bolnavii.”
Cazuri de neuitat
Luna martie ii aduce in fiecare an aminte de cazul care a marcat-o. “Era pe 25 martie, ziua in care o pacienta de-a noastra implinea 33 de ani. Mi-o amintesc, atat de tanara, mama a doua fetite si bolnava de cancer. Ne rugase sa-i facem analize uneia dintre fetite, care avusese hepatita. Rezultatele erau bune si s-a bucurat. A venit apoi in cabinet si ne-a servit cu bomboane. Apoi ne-a zis: «Eu intru in coma si mor». Simtea de fiecare data cand urma sa intre in coma, dar atunci chiar a murit. Nu-mi puteam imagina ca se poate sfarsi totul atat de repede si nici pana acum nu am inteles de unde a stiut ca va muri.” Au fost si altfel de cazuri, care i-au adus satisfatie si bucurie. „Un pacient cu hemoragie interna pe care l-a salvat sau un bolnav care nu parea ca va prinde dimineata, dar care a plecat acasa pe picioarele salete ajuta sa mergi mai departe, sa iti dai seama ca nu faci o meserie ca oricare alta.” Despre subiectul sensibil al “atentiilor” vorbeste deschis si crede ca nu trebuie ascuns sub pres. “Pacientii dau. Asa au fost invatati. Mi-au pus in buzunar si bani, dar si lucruri la care nu ma asteptam: un ou, un mileu. Ce nu inteleg este conditionarea actului medical. Eu cred ca daca un pacient imi da de drag, ma aleg cu ceva. Daca nu, totul se risipeste. Cu timpul se va termina cu ciubucul, iar cei care nu inteleg asta vor fi marginalizati.” Generatiile care vin pacatuiesc prin materialism. “Eu am furat meserie de la asistente care aveau respect pentru halatul alb. Am furat meseria cu drag. Acum este trist, dar vad tineri asistenti care asteapta sa treaca timpul si atat.”
Doina Mincu
