M-am gândit, zilele trecute, la cum s-au îmbogățit unii, încă din primii ani ai democrației. Mi-aminteam de un lider PD-L (trecut pe la social-democrați, liberali și tot așa), retras la matcă, de ceva ani, și care împărțea, prin anii ’90, „băieților deștepți”, averea comună, ridicată de părinții mei și ai voștri, de bunicii mei și ai voștri, cu cine știe ce chin, ce sacrificii.
La vremea aia (să tot fie un sfert de veac), greu aflai detalii corecte, vizavi de cine intra la licitații, ce sume se vehiculau sau dacă acei „câștigători” au și plătit, în realitate, pentru ce vindea statul. Aflai doar ce vroiau „jupânii”, din spatele ușilor închise. Într-o clipită, totul a fost ras de tăvălugul lăcomiei așa-zișilor „investitori”, în realitate niște… oportuniști care nici vorbă să fi avut bani să cumpere tot ce scotea la mezat fostul Fond al Proprietății Statului – FPS. Mulți erau foști nomenclaturiști, pe vremea comunismului turbat, sau oameni ai serviciilor (activi, foști sau mărunți „ciripitori”), cu toții, mânați să prindă cât mai mult din tortul lăsat de „sinistrul” și „sinstra”.
Tot pe acolo, mai găseai câte un fost gestionar la stat sau un angajat cu funcție, în trecut, chitiți și ei să prindă din firimituri, evident, plătind șpăgi babane ca să stea la masa bogăției. În fine, a dispărut tot, fără ca „investitorii” să și achite vreun leu. Era vremea tulbure a marilor tunuri date băncilor apărute din neant și a sistemelor piramidale „ponzi”, clădite după modelul „Opt mingi”, „Jocul avionului” sau „Comercianții de comori” etc, escrocherii gândite de minți diabolice, evident, cot la cot cu băieții cu ochi albaștri. Așa a apărut pătura burgheză de acum cu afacerile grase. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici până în prezent, miliardele continuând să dispară, la fel de ușor ca și înainte.
„Investitorii” de la început au devenit, între timp, politicieni cu dosare clasate, care acum au libertatea să dispună cum vor de banii care trec prin vistieria statului, evident, împrumutați cu dobânzi amețitoare de la bogații lumii. Prin combinațiile de partid, s-au strecurat miliarde la „firmele de casă”, lăsându-i să se zbată în praful pierzaniei pe antreprenorii cinstiți, loviți cu adevărat de pandemie. Iar miniștrii se tot laudă că le-au dat bani (invizibili) firmelor care agonizează, miliardele dispărând cine știe unde, la fel cum au venit. Am fost miliardari, cu toții. Și atunci, și acum.
