– interviu cu Florin Piersic jr.
– Este aproape miezul noptii, dupa un spectacol de doua ore, Freak Show, in care actorul Florin Piersic jr. s-a metamorfozat in 13 personaje, un proiect unic in tara, un spectacol extraordinar, spunea cineva in holul de la iesire: “Jos palaria!”. Cum a fost?
– In primul rând afirmatia asta cu “unic in tara” este o chestiune de marketing…
– Este si marketingul bun la ceva…
– Cunosc actori care fac asemenea spectacole de mai multi ani, cum este Laurentiu Ibanescu, care face one-man-show de multi ani, se numeste “Monologurile vecinului”, are 7-8 personaje, mi-e prieten bun, coleg, jucam impreuna la “Metropolis”. Chiar daca este mai mic decât mine, eu am ce invata de la el, il iau ca model. Eu am mai facut one-man-show, in 2002…
– Ati luat Premiul UNITER pentru el…
– Da, s-a intâmplat. La un moment dat nu am mai avut drepturile de autor si am zis sa am un spectacol al meu. Este prima iesire din Bucuresti, dupa premiera din decembrie 2012. Cum sa fie? A fost magic, extraordinar, cu surprize. Inainte de spectacol mi-am varsat o ceasca de cafea pe camasa, mi-a calcat-o o doamna din teatru, am calcat cu stângul, m-am uitat in sala – era plina! M-am bucurat.
– Am vazut ca ai ati venit cu un scaun de la Bucuresti. Reprezinta ceva sau nu are teatrul un asemenea scaun?
– Scaunul l-am luat de la hotel, trebuie sa-l duc inapoi, de la Bucuresti am venit cu o masa, este speciala, actorul se schimba la vedere, imi trebuie, pentru a nu scadea dinamica, energia spectacolului.
– Ati jucat si jucati in productii mari, dar nu renuntati la one-man-show, scrieti scenarii, semnati regia, sunteti actor, producator, un spectacol total.
– Am naivitatea sa cred ca este destul de dinamic pentru a tine spectatorul doua ore in scaun, am incredere in mine, mai gresesc, insa totdeauna caut greselile in mine, la mine. Este o scoala, invat, il sfelfuiesc, am doar 10 spectacole cu el. Sa stiti ca a evoluat de la premiera.
– Florin Piersic jr. a avut o copilarie fericita, insa spuneati recent ca, probabil, nu veti fi fericit niciodata. Sau poate nemultumit.
– A, nu era ceva care sa duca publicul la depresie, nu, era o figura de stil, ca sunt fericit pentru putin timp, si iar ma incarc. In scena, in cele doua ore de spectacol, am fost foarte multe momente foarte fericit, am fost fericit aici in Bacau. Dupa incidentul cu ceasca de cafea, ma gândeam cât de absurda este aceasta meserie, de ce am facut-o, de ce o fac, ca sa-mi bata mie inima acum? Insa, dupa aceea, daca primesti ceva de la spectator, e bine. Spun niste prostii mai mari decât mine, probabil banalitati…le stie toata lumea.
– V-am auzit spunând acum câteva minute ca aveti o vârsta când nu va mai sperie nimic. Va uitati des in urma, peste umar?
– Da, normal, des, mereu. Am zis ca nu ma sperie nimic? Nu, ma sperie foarte multe lucruri, nu le spun acum. In teatru nu este ca in film, in teatru se uita repede. Ar fi ideal ca oamenii sa nu uite un spectacol, o evolutie a unui actor, asta ar fi bine. M-as bucura sa pot iesi din din zona mediocritatii, am fost acolo, am vazut, stiu, dar timpul a trecut, probabil au venit influente de la oameni destepti, foarte destepti, oameni care mi-au schimbat viziunea, de la care am invatat foarte repede câte ceva.
– Unde este actorul de pe tabla de sah a comunitatii?
– Care actor?
– Actorul in general.
– Nu stiu, probabil acolo unde si-a sapat groapa. Nu stiu sa raspund la aceasta intrebare. Nu, nu ma pricep. Unde?
– Putina lume, cel putin in Bacau, stie ca sunteti si un apreciat scriitor, ati publicat deja trei carti la o editura prestigioasa, un roman “Romantic porno”, “Opere cumplite” si o carte experiment “Fictiuni reale”, titluri incitante, literatura de calitate.
– “Fictiuni reale” nu e scrisa de mine, este un proiect colectiv pe o retea de socializare, ea se scrie in fiecare zi. Cât despre celelalte, nu ma pot pronunta, este treaba cititorului.
– Ce asteptari ati avut sau aveti de la ministirii Culturii?
– Nimic. Nu am. Eu sunt independent, am proiecte independente si nu astept nimic. Cine este acum ministru? Domnul Georgel, nu? In sistemul de stat am asteptat 12 ani sa joc intr-o piesa, un personaj, intre timp a trebuit sa-l schimb ca imi trecuse vârsta. Nu am comentarii. De aceea apreciez eu trupa din Bacau, pe care o compar cu trupele teatrelor nationale, una solida, rabdatoare, cu care mi-ar place sa colaborez.
– Ati accepta sa jucati un rol alaturi de bacauani?
– Nu m-am gândit, insa mi-ar place sa colaborez pentru regie.
– Filmele dumneavoastra, unele dintre ele au un traseu international, sunt difuzate in Elvetia, Austria, Germania. Aveti informatii despre cum merg?
– Da, bine, foarte bine. In Germania este dublat, ei nu titreaza filmele. Da, ele sunt la producator, nu mai am treaba cu ele, eu sunt persoana fizica.
– Ca persoana fizica, când va ajunge un film românesc sa fie nominalizat la Oscar?
– Din punctul meu de vedere, si mâine. Nu cred ca un film independent are sanse. Trebuie regizor, bani, actori, vedete, politica, filmul trebuie planificat sa fie nominalizat cu sapte-opt ani inainte. Si numai un film bugetat poate spera la o asemenea nominalizare. De multe ori ma intreb si eu, de ce filmul cutare sau cutare nu a fost nominalizat? Oscarurile sunt asa ceva cu lumini multe, cu artificii, covoare rosii, toalete, pe afara, pe dinauntru ar fi interesant sa stim mai multe.
– Va multumesc pentru amabilitate si rabdare.
– Si eu va multumesc, va multumesc pentru mediatizarea spectacolului meu, am auzit ca ati scris de mai multe ori, ajutorul dvs. Este nepretuit.
