26 decembrie 2024

“Am ajuns cel mai urât cartier din oras!”

– locatarii de pe strada Panselelor au ajuns la limita rabdarii – lucrarile incepute in luna mai 2015 pentru modernizarea retelelor termice, nu sunt finalizate nici la aceasta data – chiar daca santurile au fost acoperite, iar acum se mai lucreaza la cofrarea gurilor de vizitare, in urma buldozerelor a ramas prapad – proprietarii din cartier spun ca s-au saturat de mizerie, noroi si zgomot si vor ca strada lor sa-si recapete frumusetea de odinioara

De 10 luni, bacauanii care locuiesc pe strada Panselelor traiesc zilnic acelasi cosmar. Pâna nu demult, tot cartierul era brazdat de santuri in care au fost montate noi retele de agent termic. Toata vara, oamenii au indurat lipsa apei calde, praful de pe santier, indolenta muncitorilor, gropile care se cascau la intrarea in bloc etc. A trecut apoi toamna, iar o data cu precipitatiile, praful s-a transformat in noroi, iar aleile au devenit nesigure. Au fost numeroase accidente in care trecatorii au cazut victime. Oamenii au cazut prin santuri, unii s-au ales cu fracturi in cadere, iar intr-un târziu, la insistentele reprezentantilor asociatiilor de proprietari, santurile au fost acoperite cu pamânt. In urma buldozerelor a ramas dezastru: alei stricate, gradini distruse, copaci schiloditi, garduri smulse, munti de gunoaie.



“Locatarii sunt nemultumiti de faptul cum se prezinta cartierul dupa efectuarea lucrarilor de modernizare a retelelor termice. Am vorbit cu reprezentantul firmei Elsaco sa readuca spatiul distrus la starea initial. Am vorbit la primarie si i-am invitat pe sefii de la Proiectare sa iasa din birouri si sa vina in teren, ca sa se convinga la fata locului cum stau lucrurile. Inteleg ca firmele executante au semnat un contract cu primaria si stiu ca au obligatia de a readuce terenul la starea initiala”, spune Elena Damian, administrator la Asociatia de proprietari nr. 78

Cu aceleasi probleme se confrunta si vecinii din Asociatia de proprietari nr. 25. O mare parte din strada Carpati a fost decopertata pentru introducerea conductelor, iar de atunci, soseaua si trotuarele sunt una cu pamântul. O portiune de strada a fost asfaltata, apoi, asfaltul proaspat turnat a fost spart din nou si in tot acest timp, cei care au avut de suferit au fost cei care locuiesc in zona. Acestia sunt revoltati si spun ca investitia in retelele de termoficare nu se justifica, pentru ca putine apartamente mai sunt racordate la Thermoenergy.

[wonderplugin_gallery id=”439″]

“Cerem in numele locatarilor ca strazile si aleile dintre blocuri sa fie aduse la starea initiala. Aceasta este cea mai mare problema a noastra la momentul de fata. Locatarii s-au saturat sa tot care noroiul in apartamente, la serviciu sau la scoala. Când ploua, nu poti sa iesi din casa. Nu ai pe unde sa calci. Tot pamântul devine o mare intindere de noroi! Vrem sa traim civilizat!”, declara Nina Dospinescu, presedinte la Asociatia de proprietari nr. 25

Locatarii care locuiesc in zonele amintite vor sa aiba parte de acelasi confort de care au beneficiat inainte de inceperea proiectului de modernizare a retelelor termice. Vor trotuare si strazi asfaltate, vor pomi, flori si banci,vor curatenie, vor normalitate.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img