În prima ediție din 1974, ziarul Steagul Roșu din Bacău publica un reportaj emoționant dedicat celor care au petrecut noaptea de Revelion la datorie, în slujba comunității. Printre ei se aflau telefonistele și tehnicienii Direcției Județene de Poștă și Telecomunicații, care au renunțat la bucuria petrecerii de acasă pentru a facilita legături între oameni aflați la kilometri distanță.
Palatul telefoanelor – o altă lumină a sărbătorii
Într-o noapte în care majoritatea ferestrelor luminate aparțineau celor care sărbătoreau, palatul telefoanelor din Bacău era un loc al muncii intense. Cu o echipă extinsă de telefoniste, telegrafiste și electromecanici, serviciul de telecomunicații se pregătea pentru un volum de trafic de zece ori mai mare decât într-o noapte obișnuită.
Directorul Teodor Nicolau explica organizarea: de la două telefoniste aflate la datorie de obicei, numărul a crescut la opt. În total, douăzeci de angajați – printre care tineri aflați în fața primului lor mare examen profesional – au asigurat funcționarea impecabilă a legăturilor telefonice și telegrafice.
Eroinele anonime ale nopții de Revelion
Numele lor – Elena Popa, Corina Dinu, Elisabeta Mindirigiu, Maria Grumăzescu, Maria Sachelarie, Elena Roșu – pot părea simple mențiuni, dar în spatele fiecăruia se ascunde o poveste de sacrificiu. Fiecare era așteptată acasă, de familii care le-au înțeles însă chemarea profesională.
Cuvintele „Alo, aici Bacăul. Vorbiți, vă rog!“ au răsunat de mii de ori în receptoarele lor, un fir invizibil al comunicării care a conectat destine și a adus bucurie.
O noapte specială, un efort de neuitat
La ora zero, în momentul trecerii dintre ani, telefoanele și telegraful au funcționat la capacitate maximă. Supraveghetoarea Elena Bordeianu a confirmat a doua zi că numărul prestațiilor a fost impresionant. În timp ce urările de „La mulți ani!” se îndreptau spre familie, telefonistele și colegii lor primeau, la rândul lor, recunoștința celor cu care intrau în contact.
Un omagiu binemeritat
Reportajul se încheia cu un gând dedicat acestor oameni devotați: „Merită să li se spună încă o dată tuturor celor aflați la datorie: «La mulți ani, fericiți!»”. Este o lecție despre vocație și altruism, o amintire a faptului că sărbătorile sunt posibile și datorită celor care, deși în umbră, fac totul ca ele să fie mai frumoase pentru ceilalți.
Într-o lume care adesea uită să își celebreze eroii anonimi, acest articol rămâne o mărturie a recunoștinței față de oamenii care, prin munca lor tăcută, conectează inimile și aduc lumină în viețile celor din jur.
