15 noiembrie 2024

Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la Măgura

Furnizorul Delgaz Grid va sista, luni, 3 septembrie, de la ora 9,00, alimentarea cu gaze naturale luni la consumatorii din localitatea Măgura. Măsura este luată pentru efectuarea de lucrări specifice la sistemul de distribuţie.

Reluarea serviciului de distribuţie se va face treptat, cel mai probabil începând cu ora 16,00.



Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la telefon 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

„Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări” – au comunicat reprezentanții companiei.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014