Prefectura Bacau a organizat, miercuri, o dezbatere privind stadiul realizarii proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Bacau” si problemele care au aparut in derularea acestuia.
Ca sa obtina fonduri UE pentru modernizarea retelelor, Consiliul Judetean (CJ) a muncit sase ani sa infiinteze Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB), din care fac parte CJ si consiliile locale, si sa realizeze master-planul judetean pe apa.
„Este una dintre cele mai mari investitii pe care le prinde judetul Bacau pe fonduri europene, a afirmat prefectul Dorian Pocovnicu. Vorbim de peste 100 de milioane de euro. Suntem in diferite faze de executare si vreau sa identificam, azi, sincopele care duc la intârzierea implementarii proiectelor, riscul major fiind pierderea finantarii.”
Prefectul a cerut sa fie identificate cu celeritate solutiile in vederea obtinerii unor autorizatii care azi nu sunt obtinute, caci „lipsa lor duce la imposibilitatea implementarii proiectului.” Prefectul si-a mai propus sa armonizeze punctele de vedere ale institutiilor implicate in derularea investitiei. Au fost convocati, la dezbatere, reprezentantii primariilor din Letea Veche, Margineni, Hemeius, Bacau, ai ADIB, Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB) si POS Mediu. La intâlnire a fost invitat si Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ Bacau.
Discutii cu usile inchise
Daca investitia nu va fi terminata pâna pe 31 decembrie 2015, data la care expira perioada de eligibilitate a proiectului, judetul Bacau pierde fondurile accesate pe POS Mediu. Discutii s-au purtat cu usile inchise, fara presa.
„La ora asta, nu au fost emise autorizatii de constructii de catre CJ Bacau din cauza faptului ca cei de la CRAB nu au adus o serie de avize de la anumite institutii”, a declarat prefectul Dorian Pocovnicu, la finalul intâlnirii.
De exemplu, o problema care a trenat mult a fost stabilirea regimului juridic al terenurilor traversate de retele. Din fericire, aceasta s-a rezolvat, dar exista alte obstacole, cum ar fi obtinerea de avize de la Regionala Iasi a CFR sau de la alte institutii.
CRAB era cea care trebuia sa rezolve aceste probleme, a afirmat prefectul, care le-a cerut angajatilor institutiei sa se implice mai mult si sa urmareasca documentatia pâna la obtinerea autorizatiilor. Pocovnicu arata ca primarii au sesizat CJ Bacau si Prefectura in dese rânduri asupra acestor sincope si a adaugat ca lipsa de interes, chiar „indolenta unor functionari conduce la riscul pierderii celei mai importante investitii a judetului Bacau.”
„I-am avertizat pe cei implicati in derularea proiectului ca trebuie sa actioneze mai aplicat, sa comunice mai bine intre ei si sa urmareasca documentele pâna la finalizarea demersului.”
Dorian Pocovnicu, prefectul judetului
„Sper sa rezolvam aceste probleme intr-o saptamâna. E termenul pe care il dau eu. E multa birocratie, dar am ajuns la niste puncte de vedere comune si la niste solutii pentru a debloca situatia.”
Ionel Floroiu, vicepresedinte CJ Bacau
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.