Veterinarii bacauani au intrat in alerta ca urmare a informatiilor recente primite de la Comisia Europeana si a mesajelor de alerta ale Organizatiei Mondiale pentru Sanatatea Animala, privind influenta aviara in spatiul comunitar.
„Asadar, boala a fost confirmata in Ungaria, Olanda, Elvetia, Danemarca, Germania, Austria, Croatia si Polonia. Or, având în vedere pericolul pe care îl reprezinta migratia ce se afla în plina desfasurare si rolul pasarilor salbatice „punte” (gugustiuci, vrabii, porumbei etc) în difuzarea virusului gripal aviar, s-au dispus masuri de respectare cu strictete a conditiilor de biosecurite în fermele comerciale de pasari, monitorizare severa a comertului intracomunitar cu pasari, precum si informarea medicilor veterinari oficiali si a medicilor veterinari de libera practica imputerniciti”, a declarat dr. Florin Balta, purtatorul de cuvânt al DSVSA Bacau.
In plus, s-a mai dispus informarea fermierilor privind zonele de restrictie pentru evitarea achizitionarii de pasari din teritoriile unde boala evolueaza, precum si revizuirea programelor de biosecuritate in exploatatiile comerciale avicole.
Prin urmare, primariile au fost informate sa dispuna cetatenilor obligativitatea mentinerii pasarilor în gospodarie, fara sa aiba acces în afara acestora. De asemenea, se va interzice accesul palmipedelor la luciul de apa, in vreme ce operatorii economici au obligatia de a nu efectua operatiuni de comert intracomunitar cu pasari din zonele cu restrictii, notificând in scris DSVSA Bacau intentia de a achizitiona pasari cu cel putin 48 de ore inainte de imbarcare. Transportul se poate efectua numai dupa verificarea si primirea avizului scris din partea institutiei sanitare veternare.
„Recomandam cetatenilor sa anunte, în cel mai scurt timp, medicul veterinar pentru orice caz de îmbolnavire sau mortalitate la animalele din gospodarie, sa respecte masurile dispuse de autoritati privind circulatia pasarilor si mentinerea acestora in interiorul curtilor fara acces in afara acestora”, a mai aratat dr. Florin Balta.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.