Pentru siguranţa cetăţenilor, în ziua alegerilor locale, peste 230 de poliţişti au acţionat în județul Bacău, atât în preajma secţiilor de votare, cât și în zonele cu aflux mare de populație, pentru menținerea ordinii publice și pentru cercetarea cu celeritate a sesizărilor cu caracter electoral.
Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca, în ziua alegerilor, să nu fie înregistrate situații grave, care să afecteze procesul electoral.
Desfășurarea în siguranţă a procesului electoral s-a datorat şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.
În acest context, peste 500 de polițiști au asigurat măsuri de pază şi protecţie la secțiile de votare, la circumscripții și pe timpul transportului materialelor electorale, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebite.
Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această zi, numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul.
Poliţiştii din întreaga ţară desfășoară activități de cercetare cu privire la 245 de semnalări privind posibil vot multiplu, transmise prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot.
Totodată, în județul Bacău este în curs de cercetare o infracțiune privind “coruperea alegătorului”.
De asemenea, polițiștii băcăuani au constatat 10 fapte de natură contravențională, dintre care cele mai multe semnalau, comercializarea, distribuirea și consumarea de băuturi alcoolice ori fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinelor de vot.
Precizăm că, în perioada următoare, polițiștii vor desfășura activități sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de Parchet competente pentru clarificarea tuturor aspectelor sesizate, precum și stabilirea împrejurărilor în care acestea s-au produs.
Reamintim că, pe toată perioada electorală, însemnând campania electorală, ziua și pre-ziua votului, față de situația înregistrată la precedentele alegeri locale din 2012, numărul de sesizări a scăzut cu 43%, infracțiunile sesizate au fost cu 51% mai puține, iar al contravențiilor cu 53%.