7 noiembrie 2024

Alba-neagra cu pretul caldurii

Scandal nesfârsit in Asociatia de proprietari 27

In blocul 10 de pe strada Stadionului, scandalul legat de cheltuielile de intretinere continua. Dupa ce una dintre locatare, abonata la CET, s-a trezit cu sume imense de plata pentru lunile noiembrie si decembrie, acum vecinii sai au motive de suparare. Administratorul Asociatiei de proprietari 27 a reclaculat intretinerea si a impartit miile de lei intre proprietarii apartamentelor dotate cu centrala proprie.



In luna ianuarie, Ana Leustean ne-a cerut disperata ajutorul. Locatara din blocul 10, scara B, de pe strada Stadionului, ni s-a plâns atunci ca pentru luna noiembrie a avut de plata 446 de lei la caldura, desi avea bransate la CET doar doua camere de 30 de metri. Pentru luna decembrie, suma repartizata de administratorul Asociatiei de proprietari 27 a fost si mai mare: 744 de lei numai pentru caldura. Cu celelalte cheltuieli de intretinere a ajuns la 912 lei. Femeia ar fi trebuit sa dea la asociatie cea mai mare parte din pensia ei de 1040 de lei. Din discutia cu reprezentantii asociatiei, administrator si presedinte, a reiesit ca pe aceasta scara de bloc sunt mai multe probleme: locatari care si-au debransat apartamentele, dar care nu apareau astfel si in scriptele CET, dar si neintelegeri cu privire la repartizarea caldurii de pe instalatiile comune. La momentul acela, administratorul si presedintele au promis ca vor recalcula intretinerea, iar Ana Leustean nu va mai avea atât de mult de plata. Intr-adevar, in lista de intretinere pe luna ianuarie, la rubrica „regularizari”, Ana Leustean apare cu o suma cu minus de 793 de lei, in timp ce vecinii sai posesori de centrala termica au de platit intre 5 si 130 de lei de apartament. Administratorul Asociatiei de proprietari 27 a explicat ca, din prima luna a acestui an, Ana Leustean este consumator direct al CET, cu conventie individuala de plata, iar calculul consumului este realizat de furnizorul de agent termic. La fel se procedeaza si in cazul celorlalte trei apartamente de pe scara bransate la CET. Ce ramâne nerepartizat acestor patru consumatori din sistemul centralizat se imparte intre apartamentele debransate, deoarece asociatia a inceput acum sa aplice Ordinul 343/2010 al ANRSC. Pâna acum, li se repartizau doar câtiva lei de apartament, „la bunul simt”, dupa cum ne-a declarat administratorul. Pe 28 ianuarie s-a realizat si inventarierea suprafetelor echivalent termice (SET) din apartamente, iar sumele de plata s-au stabilit in functie de rezultatul masuratorilor efectuate de angajatii CET. Unii locatari contesta sumele de plata si sustin chiar ca nu s-au facut masuratori in apartamentele lor. Administratorul asociatiei da insa exemplul altor scari de bloc, al caror consum de caldura este repartizat de o firma. Si acolo, locatarii care au centrala individuala platesc intre 14 si 55 de lei pentru caldura de pe instalatiile comune ale blocului.

“Trebuie sa platim pentru tevile care trec prin apartament 72 de lei. Este aberant. De ce ne-am mai pus centrala? Administratorul de la asociatie face numai ce vrea? Pe ce baza ne-a pus sumele? In apartamentul in care locuiesc eu nu a fost nimeni sa vada ce tevi trec. Sunt cât degetul de groase. Acum, persoana care platea mult primeste si ajutor de caldura, calculul il face CET-ul si are mai putin de plata decât noi, cei cu centrala.”
Florin Ghinda, locatar, apartamentul 15, scara B, blocul 10

„Acolo au fost probleme si fiindca 3 apartamente debransate figurau la CET inca bransate. Abia pe 20, 23 si 28 ianuarie a eliberat CET-ul adeverinte de debransare. Pe 28 s-au facut masuratori si am recalculat caldura pe noiembrie si decembrie. Pâna la masuratori repartizam dupa alta inventariere, facuta de comitetul executiv. Locatarii sunt nemultumiti acum, dar unii au in aparatmente tevi foarte groase, care chiar dau caldura. Am cerut CET-ului sa mai masoare o data suprafetele echivalent termice. Daca trebuie, recalculez caldura de o mie de ori.”
Administratorul Asociatiei de proprietari 27

Nemultumirile cu privire la costul caldurii si modul de repartizare a cheltuielilor sunt frecvente in municipiul Bacau. Chiar daca exista aparate de masura pe instalatiile comune si cele din apartamente, situatiile aberante nu lipsesc. Ioan Sain, un bacauan care locuieste intr-un apartament din blocul 88, de pe strada Republicii, ne-a sesizat faptul ca in luna decembrie repartitoarele din locuinta sa au inregistrat un consum de 81 de unitati, pentru care a platit 140 de lei. In luna urmatoare, pentru un consum de caldura de 100 de unitati, a fost nevoit sa plateasca 570 de lei.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014